Antena 3 CNN Externe Alertă teroristă în Europa! Mai multe state suspendă acordul din spațiul Schengen și reintroduc controalele la frontieră în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Alertă teroristă în Europa! Mai multe state suspendă acordul din spațiul Schengen și reintroduc controalele la frontieră în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Mai multe state din Europa Centrală, membre ale Spațiului Schengen, suspendă acordul și reintroduc controalele la frontieră în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

de Andreea Ştefan    |    19 Oct 2023   •   11:04

O mișcare șoc și un anunț din partea guvernului italian, după ce Georgia Meloni, premierul Italiei, s-a întâlnit într-o ședință de urgență cu serviciile secrete italiene.

Ministrul de Interne italian a anunțat că vor fi reintroduse controalele la granița cu Slovenia, chiar dacă Slovenia este o țară UE și face parte din spațiul Schengen.

Astfel, se suspendă acordul Schengen în baza Art. 28 al regulamentului, ”în condiții extreme de amenințare gravă pentru ordinea publică sau siguranța internă, care cere o acțiune imediată”.

Italia și-a justificat această decizie prin faptul că de la începutul anului până acum, prin Slovenia au intrat mai puțin de 16.000 de migranți ilegali, iar printre aceștia, spune Italia, este foarte posibil să se ascundă teroriști.

Mai multe țări din spațiul Schengen au reintrodus controalele la graniță, inclusiv Austria, la granița cu Cehia. Această măsură va intra în vigoare de sâmbătă, 21 octombrie, și inițial durează 10 zile, după care măsura ar putea fi prelungită chiar până la șase luni.

Grecia a ridicat nivelul de alertă anti-teroristă la nivel portocaliu, Franța și Belgia sunt la cel mai ridicat nivel. Și în Italia măsurile anti-teroriste sunt unele extrem de ridicate.

Vaticanul este blindat și alte multe obiective considerate sensibile. Se oferă pază cu poliție și militari purtând veste antiglonț și m italian mitralia.

Lista statelor din spațiul Schengen care reintroduc controale la frontiere

  • Italia a restabilit controalele la frontiera cu Slovenia.
  • Austria a introdus controale la granița cu Italia, la punctul de frontieră Brenner, în 22 septembrie.
  • Polonia și Cehia au introdus controale temporare la frontiera cu Slovacia în 3 octombrie.
  • Germania pregătește controale la frontiera cu Polonia și Cehia.
  • Austria a introdus controale la frontiera cu Cehia și Slovacia în 18 octombrie.

 

×
Subiecte în articol: spatiul Schengen controale frontiera
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close