Antena 3 CNN Externe SUA îşi revin lent, în urma furtunii Nemo. Şapte persoane au murit şi 650.000 au rămas fără curent electric

SUA îşi revin lent, în urma furtunii Nemo. Şapte persoane au murit şi 650.000 au rămas fără curent electric

SUA îşi revin lent, în urma furtunii Nemo. Şapte persoane au murit şi 650.000 au rămas fără curent electric
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
10 Feb 2013   •   19:34

Nord-estul Statelor Unite îşi revenea lent, duminică, după un viscol care a paralizat transporturile, a lăsat fără energie electrică peste 650.000 de consumatori şi a provocat moartea a cel puţin şapte persoane, relatează AFP.

Furtuna, care se îndrepta spre nord sâmbătă, a provocat în Canada ninsori abundente în New Scotland, New Brunswick şi insula Prinţului Edward.
   
În New Scotland, aproximativ 5.000 de consumatori au rămas fără curent electric, iar majoritatea zborurilor cu plecare din Halifax au fost anulate.
   


O nouă furtună era aşteptată duminică şi luni în centrul şi nordul Statelor Unite, "din nord-estul Colorado până în centrul Minnesota", trecând prin South Dakota, unde stratul de zăpadă ar putea depăşi 30 de centimetri cu rafale de vânt de 80 de kilometri pe oră, potrivit serviciilor naţionale de meteorologie.
   
Ninsori abundente au fost înregistrate vineri şi sâmbătă în New England, cu rafale de vânt ce au depăşit pe alocuri 30 de kilometri pe oră.
   
În Hamden (Connecticut) s-a acumulat un strat de zăpadă de 101 centimetri, iar autorităţile au confirmat patru morţi în acest stat. La Gorham (Maine) stratul de zăpadă avea 83 de centimetri, iar la Boston, capitala Massachusetts, 55 de centimetri.
   


La New York, unde zăpada măsoară 29 de centimetri în Central Park şi 30 de centimetri pe aeroportul LaGuardia, "ce a fost mai rău a fost evitat", "am avut noroc", a apreciat primarul Michael Bloomberg, în timp ce amintirea uraganului Sandy de la sfârşitul lui octombrie este încă vie.
   
Peste 2.000 de zboruri au fost suprimate sâmbătă, dintre care 1.400 vizau New York şi Boston. Situaţia ar urma să revină la normal duminică, potrivit site-ului specializat FlightAware.com.
   
Zborurile s-au reluat progresiv încă de sâmbătă dimineaţă pe aeroporturile din New York, dar la Boston, cele cu sosire pe aeroportul Logan nu ar trebui să se reia decât în cursul serii.



Pe calea ferată, traficul a revenit la normal sâmbătă în direcţia Washington dar niciun tren nu ar trebui să circule până duminică între New York şi Boston.
   
Primarul oraşului Boston, Thomas Merino, a ridicat alerta de viscol sâmbătă după-amiază.
   
Guvernatorul statului Massachusetts, Deval Patrick, a pus capăt interdicţiei de circulaţie autoturismelor dar a menţionat că urmează să fie înlăturate enorme cantităţi de zăpadă pentru a "repara liniile electrice şi a restabili alimentarea cu energie".
   
În Connecticut, guvernatorul Dan Malloy a ridicat o interdicţie similară.
   
Viscolul a lăsat fără energie electrică peste 650.000 de locuinţe, dintre care 400.000 în Massachusetts, 35.000 în Connecticut şi 187.000 în Rhode Island, unde zăpada măsoară 65 de centimetri.


   
Autoritatea pentru siguranţă nucleară (NRC) a anunţat că centrala Pilgrim din Plymouth (Massachusetts) a pierdut din putere vineri seara şi s-a oprit automat, un incident clasat în categoria celor cel mai puţin grave.
   
Perturbările legate de viscol au rămas limitate din cauza producerii acestuia la sfârşitul săptămânii.
   
Soarele a reapărut sâmbătă la prânz la New York, spre marea bucurie a familiilor care au invadat parcurile cu săniuţe şi aparate de fotografiat.
   
Dar drumurile aproape pustii rămân periculoase.


   
Furtuna a provocat moartea a şapte persoane, între care un copil în vârstă de 11 ani, victimă a emisiilor de monoxid de carbon la Boston, în maşina în care se încălzea cu tatăl său şi a cărei ţeavă de eşapament a fost blocată de zăpadă.
   
Un pieton în vârstă de 74 de ani a murit după ce a fost lovit de o maşină care a derapat la Poughkeepsie (New York), iar un bărbat a decedat după ce vehiculul său s-a lovit de un copac la Auburn (New Hampshire).
   
În Connecticut, o octogenară a murit la Prospect după ce a fost lovită de o maşină în timp ce deszăpezea în jurul casei, iar un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost găsit mort sub zăpadă la Bridgeport. Un alt bărbat, în vârstă de 49 de ani, a decedat la Shelton după ce a deszăpezit, iar un septuagenar după ce a alunecat în faţa casei lui din Danbury.

×
Subiecte în articol: furtuna zapada victime curent electric SUA morti
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close