Antena 3 CNN Externe Lucruri neştiute despre copilăria liderului de la Kremlin. Putin a locuit într-un bloc murdar, plin de şobolani

Lucruri neştiute despre copilăria liderului de la Kremlin. Putin a locuit într-un bloc murdar, plin de şobolani

Fost agent KGB, Vladimir Putin a avut o ascensiune politică despre care nu se ştie prea mult. A ajuns la putere ca preşedinte interimar, în 1999, după demisia lui Boris Elţîn. Ocupă acum, pentru a patra oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse.

Lucruri neştiute despre copilăria liderului de la Kremlin. Putin a locuit într-un bloc murdar, plin de şobolani
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Mar 2022   •   15:15

Nici despre viaţa sa privată nu s-a scris prea mult.

În puţinele declaraţii despre copilăria lui, Putin spune că tatăl său a luptat în cel de-al doilea Război Mondial şi că a a fost crescut de părinţi, în condiţii modeste, în Sankt Petersburg, un oraș care se refăcea după război. 

De la un copil sărac, la unul din cei mai bogaţi oameni din lume

Aşa arată profilul liderului de la Kremlin care este analizat, mai ales acum, după invadarea Ucrainei.

Vladimir Putin s-a născut la puţin timp după cel de-al doilea Război Mondial despre care spune, într-unul din puţinele interviuri despre viaţa sa, că acest conflict i-a afectat viața.

A şocat lumea politică, după ce a declarat că în ciuda tuturor ororilor din timpul conflagraţiei mondiale, oamenii din acea generație nu au simțit ură față de dușmanul lor. Este vorba despre un articol pentru revista "Pionierul rus", în care vorbeşte despre ceea ce au trăit părinţii săi în cel de-al doilea război mondial, despre cum a luptat tatăl său, care a fost rănit, iar după război a întâlnit un camarad de arme care i-a salvat viața.

S-a născut în Leningrad - actualul Saint Petersburg, în 1952. În pozele din copilărie pare un copil destul de timid. Dar, potrivit unuia din profesorii săi, a fost un copil problemă.

"Provine dintr-un mediu modest, nu a fost un elev strălucit". Îi plăcea istoria şi era fascinat, mai ales de modelele serviciilor secrete KGB din filme", spune Nina Hrușciova, profesor Relaţii Internaţionale la New York.

Putin a copilărit într-un bloc murdar, plin de şobolani

Masha Gessen, autorul cărţii "Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin", spune că părinţii lui Putin munceau mult în meserii necalificate şi că astfel micul Vladimir nu era supravegheat. El a crescut în stradă, în curtea blocului stalinist în care locuia.

Deși se știu puține lucruri despre viața personală a liderului de la Kremlin, există totuși câteva interviuri în care Vladimir Putin povestește despre copilăria sa, faptul că a locuit într-un bloc murdar, plin de şobolani.

Oraşul în care s-a născut, a fost asediat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult de un milion de oameni au murit de foame, multe familii fiind complet distruse.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close