Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin îl invită pe Bashar al-Assad la un compromis

Vladimir Putin îl invită pe Bashar al-Assad la un compromis

Vladimir Putin îl invită pe Bashar al-Assad la un compromis
01 Oct 2015   •   07:52

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a explicat miercuri că bombardamentele aeriene efectuate de avioane rusești în Siria au avut o amploare limitată și a spus că omologul său sirian, Bashar al-Assad, dă dovadă de flexibilitate și se arată deschis unui compromis cu privire la viitorul țării sale, relatează Reuters, preluată de Agerpres. 
Șeful statului rus, care a făcut această declarație la Kremlin după primele raiduri aeriene efectuate de aviația rusească, obținuse în cursul dimineții acordul Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus/Senatul) pentru lansarea raidurilor împotriva pozițiilor jihadiștilor din Statul Islamic în Siria pentru a sprijini Damascul.

'O soluție definitivă pe termen lung nu este posibilă în Siria decât pe baza unei reforme politice și pe baza unui dialog între forțele normale ale țării', a spus Vladimir Putin în fața presei. 'Știu că președintele Assad înțelege aceasta și că este pregătit pentru un astfel de proces. Sperăm că el va fi activ și flexibil și că va fi dispus la un compromis în numele țării sale și al poporului său', a adăugat șeful statului rus.

Ministerul rus al Apărării a precizat că bombardamentele efectuate miercuri au vizat echipamente militare, instalații de comunicații, depozite de arme, de muniții și de carburant aparținând Statului Islamic.

Diplomați și organizații ale insurgenților au pus la îndoială această informație.

Ivan Konavolov, specialist în probleme militare rusești, a explicat că decizia Kremlinului este motivată în primul rând de obiective politice. 'Aceasta înseamnă că evaluarea generală a situației este că soluția politică trebuie amânată o vreme și că o soluție militară este necesară', a precizat el.

În cursul unei reuniuni a guvernului, Vladimir Putin a estimat că 'singurul mijloc de a combate terorismul internațional este să se acționeze în mod preventiv'.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close