Antena 3 CNN International News Au fost descoperite rămășițele unei noi specii de crocodil | Ultima sa masă a fost un dinozaur tânăr

Au fost descoperite rămășițele unei noi specii de crocodil | Ultima sa masă a fost un dinozaur tânăr

O nouă specie de crocodil care datează din perioada Cretacicului a fost descoperită în Queensland, Australia, iar ultima sa masă a fost un dinozaur tânăr, spun oamenii de știință.

Au fost descoperite rămășițele unei noi specii de crocodil | Ultima sa masă a fost un dinozaur tânăr
Sursa foto: Twiter/msn.com
de Alexandra Ionescu    |    14 Feb 2022   •   15:31

Oasele fosilizate ale unui Confractosuchus sauroktonos au fost excavate în 2010 în Australia, într-un un pat geologic de rocă vechi de aproximativ 95 de milioane de ani.

În interiorul stomacului crocodilului de 2,5 metri lungime, oamenii de știință au identificat rămășițele parțial digerate ale unui ornitopod tânăr, potrivit unui articol care denumește noua specie publicat în revista științifică Gondwana Research.

Aceasta este prima dovadă a unui crocodil cae mănâncă un dinozaur în Australia, se arată în comunicat.

Osemintele crocodilului, au fost parțial zdrobite. Cu toate acestea, ceretătorii au scos la iveală o serie de oase din scheletul unei mici creaturi cretacice.

Oamenii de știință au folosit tehnologii de scanare cu raze X și CT pentru a localiza oasele din interiorul specimenului de crocodil, precum și zece luni de procesare computerizată pentru a produce o reconstrucție 3D a oaselor.

Cercetătorii au reușit să recupereze un craniu aproape complet al animalului. Deși nu au reușit să clasifice tânărul dinozaur din interiorul stomacului său, ei l-au descris ca pe un juvenil cântărind aproape 1,7 kilograme.

O astfel de descoperire este „extrem de rară”.  „În timp ce Confractosuchus nu s-ar fi specializat în consumul de dinozauri, nu ar fi trecut cu vederea o masă ușoară, cum ar fi rămășițele tinere de ornitopod găsite în stomacul său”, a declarat în presă doctorul Matt White, asociat la muzeu care a condus cercetarea.

„Este probabil că dinozaurii au constituit o resursă importantă în rețeaua trofica ecologică din Cretacic.

„Având în vedere lipsa de exemplare globale, acest crocodil preistoric și ultima sa masă vor continua să ofere indicii despre relațiile și comportamentele animalelor care au locuit Australia cu milioane de ani în urmă”.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close