Antena 3 CNN International News Soarta Senatului SUA, decisă acolo unde candidează cei mai înverșunați susținători ai teoriei că Donald Trump a câștigat alegerile din 2020

Soarta Senatului SUA, decisă acolo unde candidează cei mai înverșunați susținători ai teoriei că Donald Trump a câștigat alegerile din 2020

Controlul politic în Senatul SUA depinde de rezultatul numărării voturilor în statele americane Arizona și Nevada, la două zile după scrutinul legislativ parțial din 8 noiembrie.

Soarta Senatului SUA, decisă acolo unde candidează cei mai înverșunați susținători ai teoriei că Donald Trump a câștigat alegerile din 2020
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    10 Noi 2022   •   15:15

În aceste două state din vestul SUA - terenuri perpetue de înfruntare politică în anii în care au loc alegeri prezidențiale - erau încă voturi de numărat, joi.

În Georgia, alt stat-cheie, numărătoarea voturilor a adus perspectiva unui nou tur de scrutin pe 6 decembrie, în condițiile în care niciunul dintre principalii candidați - Raphael Warnock, senator în funcție, democrat, și Herschel Walker, challenger republican - nu reușește să obțină 50% plus 1 din sufragii.

CNN notează că în Nevada și Arizona candidează din partea republicanilor unii dintre cei mai înverșunați susținători ai acuzațiilor false că alegerile prezidențiale din 2020 au fost fraudate în favoarea lui Joe Biden.

Nevada ar putea propulsa în Senat un fost procuror general care a contestat în justiție votul din 2020

Adam Laxalt (foto, dreapta), fost procuror general în Nevada, a fost co-președinte al campaniei lui Donald Trump în acest stat.

El a inițiat procese menite să întoarcă rezultatul votului pentru președinție în Nevada. 

Contracandidata lui Laxalt, Catherine Cortez Masto spune, la rândul său, că minciunile și teoriile conspiraționiste îmbrățișate de Donald Trump și de aliați ai acestuia precum Adam Laxalt au dus la atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului.

În Arizona, candidatul republican este Blake Masters (foto, stânga), un investitor financiar care candidează prima oară pentru Congres.

În timp ce candida pentru a obține nominalizarea republicană la Senat, Masters a distribuit un videoclip în care se declară încrezător că Donald Trump este câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2020.

Candidatul republican din Arizona și-a schimbat discursul după ce l-a sunat Donald Trump

După nominalizare, candidatul și-a temperat retorica și chiar a eliminat de pe site-ul său afirmația că prezidențialele din 2020 au fost fraudate. 

Însă el a revenit la discursul anterior după un apel telefonic de la Trump în care acesta din urmă l-a îndemnat pe Masters să fie mai combativ în ceea ce privește negarea rezultatului alegerilor din 2020.

Această conversație apare într-un material documentar difuzat de postul conservator de televiziune Fox.

Atât Adam Laxalt cât și Blake Masters sunt candidați care s-au bucurat de sprijinul lui Donald Trump în alegerile primare din Partidul Republican.

În Nevada, Laxalt se afla, joi, în fața lui Catherine Masto la mai puțin de două puncte procentuale, după numărarea a 84% din voturi.

În Arizona, Masters se afla, tot joi, la cinci puncte procentuale în urma senatorului democrat în funcție Mark Kelly, după numărarea a 76% din voturi.

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close