Când reporterul Chris Haslam a decis să facă un interviu cu "cel mai singur" om din Argentina, se aştepta la măcar o fărâmă de entuziasm din partea bărbatului intervievat. Se aştepta la răspunsuri la fel de dramatice precum mediul în care trăia subiectul interviului. Toate aşteptările lui au fost însă spulberate. A rezultat, în schimb, un interviu pe care mulţi îl vor ţine minte.
Iată relatarea reporterului:
“Interviul nu a mers prea bine. Am călătorit patru zile până în munţii din nord-vestul Argentinei ca să vorbesc cu un om despre care credeam că trebuie să fie cel mai singur pensionar de pe planetă. Realitatea mi-a arătat că nu era atât de singur precum credeam eu.
Septuagenarul cu faţa arsă de soare, crescător de lame, se numeşte Don Roberto Placa. El locuieşte pe un munte înalt de 5.600 de metri, în mijlocul pustietăţii. De pe scaunul rupt, din plastic, aflat în faţa casei mobilată modest, omul poate vedea patru vulcani, un deşert sclipitor de sare şi Vârful Mortului. Cel mai apropiat sat se află la trei ore. (...) Acest loc se numeşte La Puna (Ţinuturile Sterpe). Legenda spune că Dumnezeu i-ar fi dat acest loc Diavolului ca să-şi exerseze abilităţile de amenajare a teritoriilor. (...)
Don Roberto s-a născut aici în urmă cu 74 de ani şi aici şi-a trăit toată viaţa. De când i-au murit părinţii, el a trăit în acest loc singur, dar viaţa e „liniştită”, spune bătrânul.
Variaţia temperaturilor de aici este cea mai mare de pe Terra. Temperaturile pot varia de la minus 30 de grade până la plus 30 de grade într-o singură zi. Probabil că este greu să te obişnuieşti cu asemenea lucruri, i-am sugerat. „Mă descurc”, mi-a răspuns el.
Cum se descurcă cu pumele, îl întreb. Ieri, un explorator german mi-a spus că l-a găsit pe un vecin al lui Don Roberto (vecin care locuieşte la 88 de km depărtare) într-o stare deplorabilă. Era singur, deshidratat, obosit, aproape mort de foame şi doi lei de munte aşteptau răbdători la uşa casei sale.
„Pumele? Pfff, nişte pisicuţe...” răspunde Don Roberto.
Şi astfel, cel mai plicticos interviu din lume continuă în cel mai neprietenos ţinut din lume.
Cum se descurcă cu mâncarea, am mai întrebat. „Când nu mai am mâncare, mi se face foame. Nicio problemă”, răspunde Don Roberto.
Sănătatea? “Mă rog la Dumnezeu şi în trei zile îmi revin”.
Singurătatea? “Oamenii mă vizitează des”, suspină Don Roberto. „Chiar acum 8 săptămâni am avut un vizitator”.
Furtuni, cutremure, alunecări de teren, erupţii vulcanice? “Îi aduc ofrande lui Pachamama şi ea mă protejează”, spune el făcând referire la zeiţa Inca. (...)
Are radio? Nu.
Televizor? Nu.
Nu se plictiseşte? Don Roberto îmi aruncă o privire de parcă nu aş fi fost în toate minţile. „Plictiseală? Nu am timp să mă plictisesc”.
Rutina lui zilnică include îngrijirea grădinei sale, a micuţei turme de lame şi rugăciunile. (...)
„Dacă Guvernul v-ar oferi un apartament nou-nouţ la oraş, cu aer condiţionat şi centrală termică, cu apă curentă şi televizor cu ecrat plat, aţi accepta?”
S-a uitat la mine de parcă ar fi vorbit cu un idiot.
“Normal că da”, mi-a spus el.
Sursa: BBC News. Vedeţi aici mai multe imagini cu Don Roberto
