Antena 3 CNN Meteo Harta temperaturilor resimţite în România. Se ajunge la pragul siberian de -30 de grade Celsius!

Harta temperaturilor resimţite în România. Se ajunge la pragul siberian de -30 de grade Celsius!

Gerul şi ninsorile pun stăpânire pe România, a arătat directorul general al ANM, Elena Mateescu, la Antena 3 CNN. Se ajunge la -30! Ce zone vor fi afectate.

de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Ian 2024   •   22:29

Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a anunţat, luni seară, la Antena 3 CNN câte zile va dura acest episod de iarnă geroasă și care vor fi temperaturile minime.

"Minimele vor coborî în această noapte la valori preponderent negative, așa cum au fost, de altfel, și maximele acestei zile. La această oră cel mai frig este în toată regiunea Moldovei și în zona montană aferentă", a spus directorul ANM la Antena 3 CNN.

Valori de până la -4°, inclusiv în Capitală, se înregistrează doar în partea de sud și sud-est a țării, însă intensificările de vânt susținute cu viteze la rafală de 55-65km/h amplifică senzația de rece, în condițiile în care temperaturile sunt negative. 

Potrivit directorului ANM, vor continua ninsorile în partea de est și în zona montană.

Citeşte şiZeci de școli din România vor fi închise din cauza vremii. Unde a lovit cel mai tare ciclonul polar

"La munte avem grosimi considerabile, de 50-80cm, iar în Capitală, la București Băneasa, la ora 20:00 înregistram deja 2 centimetri și așa cum arată animația termică, urmează și o perioadă cu ger, pentru că mai ales în noaptea de marți spre miercuri, miercuri spre joi, vom înregistra vârful acestui episod în care temperaturile vor fi unele foarte coborâte spre -15... -18 posibil în condițiile unui cer senin, pentru că de miercuri vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar cu siguranță în aceste condiții, gerul se va amplifica, mai ales în regiunile centrale, nordice și estice ale țării". 

"Chiar dacă joi vom înregistra o ușoară creștere, sfârșitul de săptămână, vineri spre sâmbătă, din nou temperaturile vor fi unele foarte coborâte(...). Însă estimările până la sfârșitul lunii ianuarie indică o probabilitate să ne apropiem de ceea ce ar fi normal pentru luna ianuarie în țara noastră, aceasta însemnând temperaturi specifice datei din calendar, maxime posibil cele mai coborâte în zonele centrale, nordice. Și sigur că da, spre cel mult 4- 5° în partea de sud a țării".

Până la finalul lunii ianuarie vor fi temperaturi de iarnă

"Mâine vom actualiza și avertizarea meteorologică de cod galben valabilă pentru jumătatea estică a țării, având în vedere vârful perioadei de ger din această săptămână pentru următoarele două nopți și dimineți, respectiv noaptea de marți spre miercuri, miercuri spre joi, și cu siguranță, așa cum spuneam, și spre sfârșitul săptămânii".

În zilele următoare și mai ales în nopțile următoare e posibil să avem temperaturi de -15 ...-18, dar temperaturile resimțite vor fi mult mai mari.

În zona vârfului Călimani au fost resimţite astăzi -30°, în Suceava -25° iar la Rădăuți -26°.

Harta temperaturilor resimţite

Pompierii, pregătiți să intervină dacă vremea rea o va impune

Peste 5.000 de pompieri, cu peste 4.000 mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină, la nivel național, în contextul prognozelor de vreme severă emise de către meteorologi, a informat, luni, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor. 

Potrivit sursei citate, la nevoie, în județele aflate sub incidența codurilor de vreme severă vor fi activate grupele operative şi suplimentate efectivele de personal care să asigure intervenţia imediată. 

La eventualele misiuni de căutare sau salvare a persoanelor sunt pregătite să intervină 39 de autovehicule şenilate, 71 de autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 28 de autofreze pentru deblocarea drumurilor, precum și autospeciale de intervenție la incendii și autospeciale SMURD, relevă sursa citată.

Totodată, inspectoratele pentru situații de urgență din țară vor reactualiza procedurile de comunicare cu autorităţile locale pentru asigurarea protecției populației din zonele amenințate sau afectate. Printre măsuri se regăsesc verificarea și cunoașterea situațiilor privind femeile gravide, a persoanelor care urmează tratamente de dializă sau au alte afecțiuni, dar și situația legată de spațiile destinate cazării temporare a persoanelor evacuate sau care necesită ajutor.

De asemenea, vor fi constituite echipe mixte de patrulare pentru executarea misiunilor de recunoaștere destinate identificării persoanelor fără adăpost și asigurarea transportului acestora în spații special amenajate de către autoritățile responsabile.

Aceste măsuri ale IGSU vin pe fondul avertizării Administrației Naționale de Meteorologie că vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20 de grade.

×
Subiecte în articol: ger ninsori temperaturi
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close