Antena 3 CNN Politică Călin Popescu Tăriceanu, scrisoare către alegători: DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională

Călin Popescu Tăriceanu, scrisoare către alegători: DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională

Călin Popescu Tăriceanu, scrisoare către alegători: DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională
24 Mai 2016   •   23:47

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, că DNA şi SRI au devenit o "supra-putere ocultă şi iraţională", menţionând că cele două instituţii "şi-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor şi de a eroda încrederea în partidele politice", scrie Agerpres.

"După 8 ani de străduinţă, DNA a reuşit să mă cheme la Braşov în plină campanie electorală. Suntem în plină campanie...Ar trebui să fiu prin ţară sprijinind candidaţii ALDE în alegerile locale, pentru că, după cum ştiţi, puteţi vota în alegerile locale din 5 iunie. Dar...o veţi face? Mulţi dintre voi nu veţi vota pentru că v-aţi pierdut complet încrederea în politicieni şi în instituţii. Atitudinea voastră este încurajată, dacă nu chiar stârnită, de DNA şi de SRI, două agenţii ale statului despre care ar trebui să auzim rar, dar care şi-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor şi de a eroda încrederea în partidele politice. DNA, cu ajutorul denunţului, ce nu a mai fost practicat la această scară din anii 1950, a reuşit să se substituie în bună măsură alegătorilor şi să decidă, prin abuzul puterii ce îi este conferită de lege, cine poate să stea în faţa cetăţenilor pentru a le cere încrederea şi cine trebuie privat de exerciţiul acestui drept constituţional", arată Tăriceanu în respectiva scrisoare, postată marţi seară pe Facebook. 

Tăriceanu se întreabă în scrisoare cine decide în interiorul DNA şi SRI şi cine va fi "următoarea victimă". 

"Mă întreb astăzi încă o dată cine anume stabileşte politica DNA şi SRI, cine decide în interiorul acestor instituţii, care va fi următoarea victimă? Aceste agenţii au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituţionale ale statului. O supra-putere ocultă şi iraţională ce trezeşte în mintea generaţiilor mature amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist şi braţul său înarmat, securitatea. În amintirea erei în care votam formal pentru că eram forţaţi, vă rog să mergeţi la vot duminică, 5 iunie, 2016", a mai scris Tăriceanu. 

El a făcut referire şi la faptul că este acuzat de DNA într-un dosar pentru presupuse fapte din 2008. 

"Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit şi mie rândul. Aşteptam cu nerăbdare momentul. Sunt convins că DNA şi-a făcut temele cu temeinicie. De ce? pentru că în ciuda faptului că legea îmi interzice să intru în detalii, pot să vă spun doar că sunt acuzat într-un dosar cu presupuse fapte din 2008. Asta e ceea ce numesc eu cercetare amănunţită. Binenţeles că momentul ales pentru acuzarea mea nu are nimic de a face cu alegerile din 5 iunie 2016. E o pură coincidenţă! Nu după 8 zile, nu după 8 săptămâni, nici după 8 luni, ci abia după 8 ani conducerea DNA a hotărât într-un final să mă acuze. Evident că în acest moment îmi pierd timpul cu avocaţii, procurori şi dosare, în loc să fiu prin ţară convingând electoratul să voteze şi să sprijine candidaţii ALDE", a susţinut Tăriceanu. 

Potrivit liderului ALDE, România este pe cale de a deveni "o republică a procurorilor". 

În scrisoarea respectivă, Tăriceanu îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis şi spune că Guvernul este format din "marionete tehnocrate". 

"Se pare că preşedintele Klaus Iohannis şi-a dorit din răsputeri să înlăture Cabinetul Ponta cu orice preţ şi să învestească guvernul de marionete tehnocrate. ALDE este singurul partid politic care s-a opus în Parlament acestei învestituri. De ce? pentru că actualul cabinet este de fapt format din funcţionari anonimi din eşaloanele doi şi trei aduşi de la Bruxelles, care nu vor răspunde niciodată în faţa voastră pentru faptele lor pentru că nu au trecut şi nu vor trece niciodată printr-un test electoral. Iar acum în mai 2016 le vedem rezultatele. Până acum ministrul Sănătăţii, al Muncii, al Culturii şi al Fondurilor europene au demisionat deja. Lista nu pare închisă", a mai adăugat Tăriceanu. 

Procurorii DNA Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. 

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close