Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Nu mă retrag din politică pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond. Vom lupta până la capăt şi vom elibera ţara

Crin Antonescu: Nu mă retrag din politică pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond. Vom lupta până la capăt şi vom elibera ţara

Crin Antonescu: Nu mă retrag din politică pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond. Vom lupta până la capăt şi vom elibera ţara
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Aug 2012   •   14:36

Crin Antonescu a declarat că nu se retrage din viaţa politică, pentru că "Traian Băsescu a fost demis pe fond" şi că acesta ar trebui să demisioneze. Această decizie a preşedintelui interimar vine după ce, la începutul campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie, Crin Antonescu declara că se va retrage din politică dacă preşedintele suspendat Traian Băsescu va obţine suficiente voturi în favoarea reîntoarcerii sale la Cotroceni.

Preşedintele interimar a mai precizat că PNL respectă decizia CC, dar consideră că Traian Băsescu nu mai este preşedintele României, sau este un preşedinte ilegitim, pe care liberalii nu îl recunosc.

Antonescu spune că va respecta decizia CC de invalidare a referendumului, deşi o consideră nedreaptă pentru că ignoră votul a opt milioane şi jumătate dintre români.

Crin Antonescu a susţinut o declaraţie de presă, la sediul central al PNL. Declaraţia a venit ca urmare a deciziei CCR de a invalida referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Principalele declaraţii ale lui Crin Antonescu:

- Am luat act de decizia CCR.  Atât eu, cât şi PNL vom respecta hotărârea Curţii

- Socotim hotărârea CCR nedreaptă pentru că ignoră votul a 8,5 de români, pentru că ignoră o majoritate reală a cetăţenilor care ar fi trebuit să constituie cvorumul, pentru că ignoră legile pe care însăşi Curtea le invocă.

- În mod paradoxal cu propriile sale decizii, CCR a refuzat să ia act de situaţia că cel puţin peste 2 milioane de români nu figurau pe listele permanente

- Chiar dacă respectăm decizia CCR şi chiar dacă Traian Băsescu va redeveni preşedinte al României, pentru noi Traian Băsescu nu mai este preşedinte al României. Din punct de vedere politic, nu îl recunoaştem

- Nu putem să punem problema coabitării. Nu e vorba de coabitarea noastră cu Traian Băsescu , ci de coabitarea celor 7, 5 milioane de români. Aceşti români nu mai vor să coabiteze cu Traian Băsescu

- Nu mă retrag din politică pentru că Traian Băsescu a fost demis de cetăţenii români

- Rămân în serviciul oamenilor care sunt nedreptăţiţi, al oamenilor care şi-au spus cuvântul. Cel care trebuie să demisioneze este Traian Băsescu

- PNL rămâne în serviciul celor 7,5 milioane de oameni, cu toate riscurile, frustrarea şi dezamăgirea pe care astăzi le simţim, precum toţi cetăţenii care îşi văd voinţa batjocorită

- Dragi români care vedeţi votul vostru batjocorit, manifestaţi-vă şi apăraţi-vă puterea de cetăţeni. Respectaţi legile, dar faceţi-vă simţită prezenţa. Nu putem fi călcaţi la nesfârşit în picioare.

- Sunt convins că menţinerea USL nu trebuie pusă în discuţie. Cred că toţi trebuie să ne unim eforturile pentru a lupta legal pentru înlăturarea regimului lui Traian Băsescu

- Eu îmi voi relua activitatea politică

- Am făcut ceea ce trebuia făcut, aţi făcut lucrul corect de făcut în democraţie. (...) Nu renunţaţi la convingerea că votul vostru contează.

- Traian Băsescu nu-şi va da demisia şi va continua să mintă (...) Nu avem de ales , trebuie să continuăm lupta cu încredere în democraţie şi cu respectarea legii

-Vom lupta până la capăt şi vom elibera ţara de Traian Băsescu

Traian Băsescu ar putea fi suspendat din nou, a atras atenţia, marţi, preşedintele interimar Crin Antonescu, în conferinţa de presă organizată după decizia CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie.













×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close