Antena 3 CNN Politică Emil Boc, despre comasarea alegerilor: "E o decizie de oportunitate"

Emil Boc, despre comasarea alegerilor: "E o decizie de oportunitate"

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat în cadrul unui interviu, referitor la comasarea alegerilor, că este o decizie de oportunitate, dar şi că alte nouă ţări organizează simultan alegeri europarlamentare cu alegeri locale.

Emil Boc, despre comasarea alegerilor: "E o decizie de oportunitate"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Feb 2024   •   13:04

"Sunt nouă state care în iunie organizează simultan alegeri europarlamentare simultan cu alegeri locale regionale. Vedem alții care spun că este un atentat la democrație, că se fură, că se fac mașinațiuni, știți la cine refer. Noi trebuie să ne uităm și să vedem dacă ceea ce se face, ceea ce se propune este în consonanță cu legea, este în consonanță cu practica europeană, este posibil să se facă și atunci, legal, este? Da, este! Se poate face? Alții fac din Uniunea Europeană? Fac!

Este posibil să se implementeze? Da! 

Eu ca prim-ministru, am organizat în 2009 simultan alegeri prezidențiale, turul unu, cu un referendum pe care l-am avut atunci și n-a fost nicio problemă, s-au organizat și a fost foarte bine și au mai fost și în 2019, dacă vă amintiți bine, referendum odată cu alegerile. 

Deci aceste lucruri chiar noi în România le-am organizat, iar a nu avea încredere că oamenii nu vor fi să aleagă între buletinele de vot, asta înseamnă practic o ofensă la adresa cetățeanului.

Eu cred că după 30 de ani democrație, cetățenii știu, știu ce trebuie să faca atunci când merg la vot. Eu nu cred că nu putem avea încredere în cetățeni, că ei nu vor știi să diferențieze alegeri pentru Parlamentul European de alegerile pentru primar, să fim serioși. Cred că după 30 de ani de democrație, acest lucru, repet, îl știe fiecare, iar cei care se opun, practic le dau un vot de plan cetățeanului pe care nu-l consideră capabil să discearnă și să facă alegerile potrivite. 

Alegerile le face cetățeanul în urna lui, acolo în cabina de vot. Acea alegere o face cetățeanul, că o face în iunie, ca o face în octombrie, tot cetățean o face, dar dacă putem să le facem împreună, să economisim și timp, și bani, atunci de ce să nu se facă?

Dar, repet, e o decizie de oportunitate, pe care până la urmă cei de la nivel național o vor lua", a declarat Emil Boc într-un interviu pentru napocalive.ro.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close