Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Băsescu dispune şi Iohannis execută? O să vedem

Victor Ponta: Băsescu dispune şi Iohannis execută? O să vedem

Victor Ponta: Băsescu dispune şi Iohannis execută? O să vedem
01 Oct 2015   •   21:48

Premierul Victor Ponta a comentat joi seara afirmațiile fostului președinte Traian Băsescu potrivit cărora actualul șef al statului Klaus Iohannis ar trebui să îi cheme la consultări pe liderii coaliției de guvernare pentru a le cere să facă o nouă propunere de prim ministru, scrie Agerpres.

"Băsescu dispune și Iohannis execută? O să vedem", a scris Ponta pe contul său de Facebook, făcând referire la soluția prezentată de Traian Băsescu pentru schimbarea șefului guvernului.

Traian Băsescu a apreciat joi la Adevărul Live că președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit "să ia notă" că PNL nu poate ajunge la guvernare în lipsa unei majorități parlamentare și să ceară coaliției de guvernare un nou nume de premier.

"Cred că președintele (Iohannis — n.r.) greșește. După ce a văzut că această majoritate este betonată în Parlament, trebuie să ia notă despre faptul că partidul dânsului nu poate ajunge la guvernare, pentru că nu are majoritate în Parlament. I-aș chema la consultări și le-aș cere să-mi facă o nouă propunere pentru prim-ministru. Ar fi și ca pas politic, ar dovedi și maturitatea președintelui care vrea să îndepărteze dificultatea în care se află România, având un prim-ministru trimis în judecată. (...) În acest moment pasul care este de făcut este invitarea la Cotroceni, în primul rând a coaliției, care s-a dovedit acum 48 de ore că are o majoritate confortabilă în Parlament, și le-aș spune: 'Domnilor, suntem de acord că România are un prejudiciu uriaș cu un prim-ministru trimis în judecată pentru corupție?' N-ar avea cine să spună 'nu ne aduce prejudicii', pentru că pe Victor Ponta nu-l mai primește nimeni nicăieri. Și, în aceste condiții, aș spune: 'Bun, suntem de acord că avem această problemă de credibilitate pentru România într-o perioadă foarte tulbure, deci facem o propunere pentru funcția de prim-ministru și semnez decretul. (...) Aș face acest pas dacă aș fi la Cotroceni", a afirmat Băsescu la Adevărul live.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Klaus Iohannis
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close