Antena 3 CNN › Actualitate › Amendamentul la Codul Penal care înlocuieşte sintagma "suspiciuni rezonabile" cu "indicii temeinice", votat în Senat

Amendamentul la Codul Penal care înlocuieşte sintagma "suspiciuni rezonabile" cu "indicii temeinice", votat în Senat

<1 minut de citit Publicat la 18:04 11 Mai 2015 Modificat la 18:04 11 Mai 2015
senat.jpg
Foto: Agerpres
Amendamentul la Codul Penal şi cel de Procedură Penală, prin care se înlocuieşte sintagma "suspiciuni rezonabile" cu "probe sau indicii temeinice", a fost votat de Senat.

Amendamentul, semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) la proiectul pentru modificarea şi competarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal şi a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală- L95/2015, a fost adoptat cu 91 de voturi "pentru" de plenul Senatului, după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în comisia juridică.

Amendamentul prevede că măsura reţinerii şi arestării poate fi dispusă în cazul unui ales dacă din probe rezultă "indicii temeinice" că respectiva persoană a comis o faptă prevăzută de legea penală, şi nu "suspiciuni rezonabile".

×
Etichete: Codul Penal Senat
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close