Antena 3 CNN Actualitate Ce riscă Tăriceanu, ajuns în vizorul DNA

Ce riscă Tăriceanu, ajuns în vizorul DNA

Ce riscă Tăriceanu, ajuns în vizorul DNA
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    24 Apr 2015   •   09:59

Avocatul Lucian Bolcaş este de părere că imunitatea îl apără pe Tăriceanu, astfel că şeful Senatului nu poate păţi nimic, deşi a ajuns în vizorul DNA, după ce Parchetul a trimis procurorilor dosarul în cazul Şova.

 
"Din punct de vedere al sesizării Parchetului, nu se întâmplă nimic în această situaţie. Imunitatea îi apără pentru opinii politice şi pentru votul lor", a spus avocatul Lucian Bolcaş, vineri, la Antena 3.
 
"Parchetul şi DNA conduc România, asta s-a urmărit să se facă", a adăugat avocatul Bolcaş.

Călin Popescu Tăriceanu a ajuns în vizorul DNA, după ce Parchetul a trimis dosarul votului în cazul Şova pe masa procurorilor la DNA.

 
Scandalul în cazul Şova a început pe 25 martie, când senatorul a scăpat de arestarea cerută de DNA, în baza unui vot controversat. Au fost 79 de voturi pentru şi 67 împotrivă. Deşi arestarea lui Şova a fost votată favorabil de majoritatea senatorilor prezenţi, rezultatul a fost considerat împotriva arestării, pentru că nu s-a întrunit o majoritate calificată, adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. 

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close