Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu e DISPERAT. Acuzaţiile GRAVE pe care le face despre oameni-cheie din politică

Traian Băsescu e DISPERAT. Acuzaţiile GRAVE pe care le face despre oameni-cheie din politică

Traian Băsescu e DISPERAT. Acuzaţiile GRAVE pe care le face despre oameni-cheie din politică
de O.P.    |    10 Mar 2015   •   05:36

Sechestrul pe terenurile de la Nana a fost o acţiune politică, iniţiată de Victor Ponta, susţine  Traian Băsescu. Fostul preşedinte a ales din nou sediul PMP pentru a face declaraţii când are ceva de spus, şi l-a atacat pe procurorul general al României. Tiberiu Niţu minte şi Parchetul general dezinformează, acuză Băsescu.  Fostul preşedinte recunoaşte însă că în procesul de restituire a pământului său de la Nana este posibil să se fi făcut ilegalităţi.

"Dacă domnul Niţu crede că a venit vremea în care nimeni să nu îndrăznească să mai exprime un punct de vedere pentru că are dânsul sensiblităţi, îl anunţ că nu voi ţine cont de sensibilit domniei sale, mai ales când minte. 

Dacă domnul Niţu s-a simţit implicat politic, e problema dânsului, dar acest proces a avut ca bază o acţiune politică, după care, eu exprim punctul de vedere că nu exclud ca în procesul de restituire să se fi întâmplat ilegalităţi, chiar sugerez, dacă aş fi Parchet Gen, aşa aş face",  a declarat Băsescu

În schimb, Traian Băsescu nu consideră că a afectat independenţa justiţiei când a susţinut că oamenii din Nana  suportă consecinţele unor acţiuni politice ale premierului, îndreptate împotriva sa.



×
Subiecte în articol: sechestru
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close