“Cea mai valoroasă resursă naturală a noastră o reprezintă minţile copiilor noștri.”
Walt Disney
“Un copil lăsat fără cărți, este un copil condamnat!”. In cateva cuvinte se aduna toata tristețea și înțelepciunea unui bibliotecar dintr-un sat din Apuseni care acum 20 de ani administra câteva mii de volume. Rând pe rând însă, rafturile bibliotecii s-au golit iar pe măsură ce volumele, citite și răscitite, s-au distrus a înlocuit administratul cărților cu număratul golurilor din rafturi. A încercat orice: le-a lipit, le-a copiat si a legat foile din nou, a dus carțile “mari” la legatoria de la orașul de la poalele muntelui atunci când avea bani. Degeaba: hârtia și lipiciul ieftin folosit pentru cărți înainte de Revoluție s-au răzbunat, iar volumele și-au dat sfârșitul. Înainte de fiecare început de an școlar a sperat că, prin cine știe ce minune birocratică, e anul în care școala primește bani ca să cumpere cărți. N-a fost să fie niciodată: de fiecare dată bugetul s-a dus pentru repararea de ferestre și podele ori pentru lemnele de foc iar ce rămânea nu ajungea niciodată pentru cărți. A sperat și s-a uitat cu jind la fiecare revistă literară care mai ajungea din an în Paște prin biblioteca lui și, sârguincios, nota aparițiile care ar fi meritat cumpărate. Când marile ziare și-au însoțit tirajele cu minuni ale literaturii, s-a înviorat și a scris redacțiilor. Unii, aceiași de fiecare dată i-au trimis câteva cărți, unii nici nu l-au băgat în seamă iar câțiva l-au sunat uimiți de alăturarea “Apuseni - bibliotecă școlară”. Le-a explicat că din munții lui vine hârtia pe care o folosesc și că în Apuseni găsești și cărți, nu doar peisaje însă degeaba, cărțile nu au mai ajuns la el.
Când pe 1 iunie în fața școlii lui s-a oprit un camion din care oameni pe care nu-i mai văzuse niciodată scoteau cărțile pe care el le zărise la televizor, îi venea să plângă. N-a făcut-o de rușinea copiilor care se uitau la el uimiți când la pachetele strălucitoare, când la el. Prin față i-au defilat toți “prietenii”: Sadoveanu, Eminescu, Teodoreanu, Radu Tudoran… Toți, legați frumos și solid, numai buni de așezat în raftul unei biblioteci de școală.
Zâmbea în sinea lui că era pentru prima dată când auzise un zvon și nu l-a băgat în seamă. Da, auzise prin școală că de 1 iunie urma să primească o donație de cărți din partea unei mari companii însă, la câte-i trecuseră pe la ureche în 20 de ani, n-avea nicio speranță că, într-o zi, chiar va avea cu ce să umple golurile din bibliotecă și din educația copiilor.
Trei zile nu a ieșit din bibliotecă. Și-a aranjat “prietenii” în rafturi și le-a făcut fișe ca pe vremuri. A împărțit cărțile pe teme și autori și-a făcut listele de recomandări pe clase, a vorbit cu învățătoarele și profesorii, a făcut planuri de lectură pentru vacanță și s-a înarmat cu răbdare știind că avea de dus o luptă grea cu copiii pentru care cărțile însemnau doar manualele școlare.
A avut însă o mare surpriză: foamea lui de lectură ajunsese și la copiii pe care-i credea pierduți pentru lumea cărților. L-au așteptat cele 3 zile să iasă din bârlog, iar în a 4–a l-au asaltat. S-a ales cu o noua problemă, cea mai plăcută dintre toate: n-avea timp pentru a răspunde pe îndelete tuturor copiilor.
Notă:
Din motive de discreție am trecut sub tăcere numele bibliotecarului sau a școlii din care provine. Ea poate să fie povestea oricărui bibliotecar școlar din Apuseni și din România. Povestea, cât se poate de reală, face parte din Campania inițiată de Roşia Montană Gold Corporation și sprijinită de Intact Media Group prin care bibliotecile școlare din Abrud, Câmpeni, Bucium și Roșia Montana au primit de 1 iunie, 16.000 de volume scrise de cei mai îndrăgiţi şi cunoscuţi autori pentru copii.
