Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Cătălin Moroşanu s-a calificat în marea finală a circuitului K1

Cătălin Moroşanu s-a calificat în marea finală a circuitului K1

Cătălin Moroşanu s-a calificat în marea finală a circuitului K1
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    15 Oct 2012   •   11:01

Cătălin Moroşanu s-a calificat în marea finală a circuitului K1, care va avea loc pe 26 decembrie la New York, după ce a fost desemnat cel mai bun luptător de la K1 Final 16 Tokyo de către oficialii japonezi.

Luptătorul român a fost chemat pe ultima sută de metri în capitala Japoniei, însă acest lucru nu l-a împiedicat să-i impresioneze pe oficialii niponi, mai ales după ce l-a învins într-o manieră entuziasmantă Paul Slowinski.

Sportivul jumătate polonez, jumătate australian a fost trimis de două ori la podea de Moroşanu, a cărui victorie nu a putut fi contestată de nimeni.

„Dumnezeule, nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă! Este absolut incredibil! Acum trei săptămâni nici nu ştiam dacă voi fi invitat, iar acum am primit şi premiul pentru cel mai bun sportiv din gală. Mi s-a împlinit un vis, să ajung printre cei mai buni opt din lume”, a declarat Moroşanu, citat de Agerpres.

Până la marea finală, sportivul de la Scorpions Cotnari Iaşi se va bate pe 10 noiembrie, la Craiova, în Superkombat Final Elimination, acolo unde vor mai fi prezenţi Freddy Kemayo, Ismael Londt şi Alexei Ignaşov.

Un alt român care s-a impus la Tokyo a fost Benjamin Adegbuyi, acesta învingându-l prin KO în prima repriză pe iranianul Jafar Ahmadi, campion mondial la karate, în cadrul unui super-fight.

Celălalt reprezentant al ţării nostre prezent în piramida de 16, Raul Cătinaş, a pierdut prin KO în ultima repriză cu australianul Ben Edwards, după ce s-a accidentat la gleznă încă din prima rundă.

„Am încercat să-l lovesc cu piciorul în ficat, însă a pus cotul în faţă şi m-am lovit la gleznă. Nu mai puteam să calc deloc pe picior, dar mi-am dorit din tot sufletul să lupt în continuare pentru onoare. Îmi pare rău că a ieşit aşa şi promit că mă voi revanşa”, a precizat Cătinaş.


×
Subiecte în articol: Catalin Morosanu Tokyo japonia
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close