Mircea Geoană: Amplasarea unui scut antirachetă este cea mai importantă decizie de după '90

04 februarie 2010 22:22 | |
Nota 4 / 3 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

"Ştiam de aceste intenţii ale americanilor. Ceea ce este un lucru cert, o astfel de decizie este probabil cea mai importantă de după 1990, în privinţa securităţii naţionale, lăsând la o parte intrarea în NATO. Însă când intri într-un asemenea dispozitiv îţi asumi şi anumite riscuri", a declarat joi, Mircea Geoană la sinteza Zilei. Liderul social-democraţilor s-a referit la anunţul făcut de preşedintele Traian Băsescu cu privire la elemente ale scutului antirachetă american ce urmează să fie amplasat în România, la cererea Statelor Unite.

Preşedintele PSD a subliniat faptul că decizia cu privire la scutul antirachetă nu trebuie să fie una luată în pripă de conducerea ţării. Geoană s-a declarat pentru o informare corectă a românilor în acest sens.

"Astfel de decizii nu se pot lua pe picior. Polonezii au negociat la sânge versiunea americană a scutului antirachetă. De aceea cred că CSAT şi Traian Băsescu ar fi trebuit să procedeze la o minimă informare a opiniei publice şi la discuţii cu liderii politici. Este un element de strângere, de încredere", a spus Mircea Geoană.

Liderul social-democraţilor a arătat şi că securitatea are un anumit preţ, el luând ca exemplu Polonia, ai cărei lideri "au negociat la sânge" parteneriatul cu americanii pentru scutul antirachetă.

"Securitatea nu vine gratis, în schimbul unui astfel de pachet polonezii au vorbit despre resurse suplimentare de modernizare a armatei, au adus în discuţie problema vizelor pentru polonezi. Într-un astfel de parteneriat trebuie să existe avantaje pentru ambele părţi. Să nu încercăm să facem din asta o chestiune superlelectorală. Acest proiect va intra în vigoare în 2015, şi abia în 2020 va intra în vigoare ultima fază", a precizat Geoană.

Preşedintele PSD a mai spus că îl va chema pe ministrul Apărării în Senat săptămâna următoare şi îi va cere să dea detalii despre acest proiect de securitate.

"Dacă aş fi un politician care să speculeze o astfel de situaţie, dacă aş fi frivol, aş veni foarte ostil şi aş spune să vină ministrul apărării în Senat săptămâna următoare şi să dea detalii, ceea ce şi fac, fie vorba între noi, dar cred că o informare onestă este în interesul nostru. Este şi o parte a populaţiei care se întreabă cine ne poate ataca. Este Iranul, se poate gândi să atace aliaţii Americii din Europa", a mai spus Mirecea Geoană.

Antena3.ro

Etichete pentru acest articol » mircea geoana , scut antiracheta , traian basescu

Comentarii

Au fost postate 14 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    geoana,linge rozetele yankee!Sictir de kakanar bolshevic!
  • Răspunde
    Cat cantareste scutul, si din ce material este facut? Daca e metalic =) o sa dispara repede, la fiare vechi, ca pe aici am auzit ca se mai fura arme :)
  • Răspunde
    ce nevoie are romania de acest scut?ce treaba avem noi cu iranul?noi suntem membri ue de ce nu vor europenii un scut al lor?suntem vecini cu rusii si nu ar trebui sa fim dusmanii lor
  • Răspunde
    da cea mai buna pozitionare a scutului este in turcia dar aia nu sunt asa de ticalosi ca ai nostrii ca sa decida numai impotriva interesului national .
  • Răspunde
    se scrie "a creat" nu "a creiat" dati lectii de viatza si nici sa scrieti nu stiti., pacat de tara asta
  • Răspunde
    cea mai importanta decizie?. asta pentru ca voi nu faceti nimic, stati si va impungeti pe la tv si furati cand nu se filmeaza. ni se rupe de scutul vostru, de parca voi va faceti griji de noi, sa fim seriosi.
  • Răspunde
    FOARTE TARE DOMNE SA SE STIE CINE E CEL MAI TARE IN ESTUL EUROPII FARA NUMAR PENTRU DUSMANI
  • Răspunde
    MIRCIULICA DACA AI FI FOST PRESEDINTE NU MAI VENEAU AMERICANII CU SCUTUL CI VENEAU RUSII CU TANCURILE DE ASTA AI FOST DE DOUA ORI LA MOSCOVA?
  • electorat PDSR | 05 February 2010, 08:01
    Răspunde
    suntem tristi, deprimati!
  • Răspunde
    IARTAI DOAMNE PE TOTI,CA NU STIU CE SPUN,ACUM TOATA LUMEA STIE DE CE RROMANIA BATE PASUL PE LOC DE 20 DE ANI
  • Răspunde
    VANZATOR DE TARA
  • Răspunde
    Este o aiureala sa afirmi ca unul din potentialii atacatori ar fi Iranul. Daca este asa, atunci cea mai buna pozitionare a scutului antiracheta este in Turcia, nicidecum in Romania. Este o escaladare periculoasa si nu vor lipsi reactiile estice.
  • Răspunde
    doamne.cu cata ushurintza imbecila geoanishtii shi bashitzii vand tzara noastra!shase miliarde de dollari aruncatzi placerii vice-prershedintelui american,nascut sionist,badjocoritor al acestei tzari!Romania a atins apogeul imbecilitatzii!
  • Răspunde
    Este prima data cand Mircea Geoana face un comentariu corect. Pana acum a facut numai gafe politice. In 2009 a iesit de la guvernare, a creiat o criza politica, a suspendat legea unica de pensionare si a refuzat anularea celor peste 80 de acte normative,ce sustin pensiile speciale. Cred ca a venit timpul sa predea bastonul de maresal, lui Cristian Diaconescu.si nu nepotului matusii Tamara.
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Politica

Citite