CONCERT KINGS OF LEON BUCUREȘTI. Fiii unui predicator, Caleb, Nathan și Jared Followill nu s-au îndepărtat niciodată de educația penticostală primită în copilărie. În timp ce tatăl lor predica la adunări creștine în Oklahoma, băieții mergeau la slujbe și aveau uneori ocazia să cânte la tobe. Când o casă de discuri și-a arătat interesul pentru muzica lor, cei trei și-au cooptat vărul, pe Matthew Followill, și și-au asumat fără ezitare misiunea de a duce maselor evanghelia rock'n'roll. Zis și făcut, de când a apărut cel de-al patrulea album al lor, "Only By The Night", care a inclus clasicul "Sex On Fire", au vândut milioane de copii și au câștigat premii pe tot globul. Kings of Leon vizitează în premieră România pe 17 iunie, într-un mega-concert pe Arena Națională din Capitală. Showul face parte din turneul de promovare a celui mai recent album intitulat “WALLS” și este organizat de Alive în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
CONCERT KINGS OF LEON BUCUREȘTI. Patru lucruri pe care nu le știați despre Kings of Leon:
* Cei patru regi sunt adevărate genii muzicale
S-au născut pentru scenă. Jared spune că la vârsta de 9 luni, Caleb îngâna muzica de la radio. Cum au început ca trupă? "Jared nu pusese mâna niciodată pe un bas, Caleb nu se atinsese niciodată de o chitară, iar Matt luase numai două lecții la același instrument" spune Nathan."Ne-am răpit vărul din Mississippi, i-am spus mamei că stă o săptămână la noi și nu l-am mai lăsat niciodată să plece acasă. Ne-am închis în subsol cu un gram de marijuana și literalmente am petrecut o lună acolo. Mama ne aducea mâncare. La sfârșitul lunii au venit cei de la casa de discuri să vadă rezultatul și noi aveam gata piesele Molly, California Waiting , Wicker Chair și Holy Roller Novocaine". Primul show live al trupei a fost în deschiderea unui concert country. Trupa a reușit să depășească barierele unui anumit gen muzical adaptându-și instant toate piesele la un stil country alternativ.
* Constant sub presiunea celebrității
Vocalistul Kings of Leon s-a gândit să-și vândă casa din Nashville din cauza unui aflux continuu de scrisori de la fani, unele dintre ele destul de înfricoșătoare. "Sunt niște copii din Marea Britanie care merg la Nashville și îmi tot lasă cadouri. Vărul meu, care are grijă de casă, le ascunde de mine - mi-a spus că m-aș fi speriat dacă le-aș fi văzut”. Caleb e căsătorit cu modelul Victoria Secret Lily Aldridge, cu care are o fetiță, Dixie Pearl. Lily Aldridge a apărut în videoclipul piesei „Use Somebody”. În ciuda faptului că a născut, Lily arată senzațional și nu a ratat niciun show de la Victoria's Secret, de la debutul său din anul 2009.
* Kings of Leon, o afacere de familie
Nu era de ajuns că trupa e formată din trei frați și un văr. Și în stafful tehnic mai sunt membri ai clanului Followill, mai exact un alt văr, Cristopher (poreclit Nacho). Nathan recunoaște că dacă n-ar fi descoperit muzica, el și Caleb ar fi stat și acum cu părinții. De altfel, Caleb se tunde în continuare la mama acasă. E singurul om din lume pe care îl lasă să-i atingă părul. Motivul? “La frizer nu te lasă să intri beat”.
* Sex on Fire, cea mai lungă perioadă de creație dintre toate piesele trupei
Caleb spune că a petrecut scriind "Sex on Fire" mai mult timp decât pentru oricare altă piesă Kings of Leon. "Am scris-o oarecum când eram beat. N-am vrut să fie prea clișeistică sau prea ciudată. […] am scris întâi un cântec despre doi oameni care se urau, dar sexul era atât de bun încât nu puteau să stea departe unul de altul. Și pe urmă am mai scris o piesă care era mult prea explicită. Am tot încercat sa găsesc o medie fericită între cele două versiuni”.
Headlineri ai celor mai mari festivaluri din lume: Glastonbury, Coachella, Roskilde și Lollapalooza (Berlin, Chicago, Santiago Chile), în 14 ani de carieră, cei patru Kings Of Leon au produs 7 albume, au vândut peste 18 milioane de albume și peste 24 de milioane de single-uri în întreaga lume și au câștigat 2 premii Grammy: unul pentru “Sex on Fire” în 2009 și unul pentru “Use Somebody” în 2010.
BILETE ONLINE - www.bilete.ro și BILETE ÎN REȚEAUA Bilete.ro.
- Prin comandă la www.bilete.ro ( livrare la domiciliu prin curierat ).
- Direct – Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro , în magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în magazinele Germanos, în oficiile Poștei Române și în casieria din incinta Hotel Ibis, Calea Griviței, nr. 143, parter. Lista completă a celor peste 1000 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: http://www.bilete.ro/partners.asp.
* Categoria 1: 230 RON
* Categoria 2: 180 RON
* Categoria 3: 160 RON
* Categoria 4: Sold Out
* Categoria 5: 95 RON
* Golden: 285 RON
* Gazon: 190 RON
* VIP: 500 RON