Antena 3 CNN Actualitate Al Di Meola a făcut infarct în timpul unui concert la Arenele Romane din Bucureşti

Al Di Meola a făcut infarct în timpul unui concert la Arenele Romane din Bucureşti

 Al Di Meola, un cunoscut chitarist american, a făcut infarct în timp ce susținea un concert în București, la Arenele Romane.

Al Di Meola a făcut infarct în timpul unui concert la Arenele Romane din Bucureşti
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Sep 2023   •   13:03

În vârstă de 69 de ani, chitaristul american Al Di Meola a fost prezent, miercuri seară, la Arenele Romane, pentru a susține un concert pe care nu l-a mai putut finaliza.

Astfel, în timpul concertului, chitaristul a făcut infarct și a fost dus de urgență la Spitalul Bagdasar-Arseni.

Ulterior, Florin Bica, purtătorul de cuvânt al unității medicale, a confirmat că Al Di Meola se află la spital, starea sa fiind stabilă.

"Confirm faptul că Al Di Meola este internat de aseară la cardiologie pe garda de STEMI, stabil în momentul de faţă", a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Florin Bica, potrivt Agerpres.

Citește și: Primul transplant de inimă artificială la un copil din România a fost realizat în premieră la Târgu Mureș

Deși stare artistului este stabilă, acesta va mai rămâne în spital, având nevoie în continuarea de supraveghere medicală.

Până în prezent, Al Di Meola a lansat peste 20 de albume de studio, iar printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără "Meditarranean Sundance”, "Libertango”, "Race With The Devil In Spanish Highway”, "Land Of The Midnigh Sun” şi ”Elegant Gypsy Suit”.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close