ALERTA la frontiera cu Serbia! S-a intamplat in urma cu putin timp!

de A.M.P    |    23 Apr 2017   •   12:40
ALERTA la frontiera cu Serbia! S-a intamplat in urma cu putin timp! Foto: politiadefrontiera.ro

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara au depistat, în zona de competenţă a Sectoarelor P.F. Moraviţa şi Oraviţa, 21 de cetăţeni din Irak şi Afganistan, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei, scrie Agerpres.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, în cooperare cu Secţia 8 de Poliţie Deta, au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Jamu Mare, şapte persoane care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. 

''Având în vedere că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, dintre care doi bărbaţi, o femeie şi patru minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, iar  minorii cu vârste între 3 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei'', se precizează în comunicatul IGPF. 

De asemenea, adaugă sursa citată, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Grădinari din judeţul Caraş-Severin, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă, 14 cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări. 

''În cadrul verificărilor, s-a stabilit că sunt 6 cetăţeni din Irak şi 8 din Afganistan, dintre care cinci bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, respectiv şase minori, având vârste cuprinse între 3 şi 16 ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei'', se mai arată în comunicat. 

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie. 

Parteneri
x close