Vucici compară Lista Studenților cu khmerii roșii și denunță „arestări în masă”. Partidul nici măcar nu a preluat puterea încăPublicat acum 20 ore si 1 minut
Cine este Ilija Srdanovici. Liderul de facto al studenților din Serbia intră în atenția liderilor UE. Ar putea fi viitorul premier06 Noi
Avionul în care se afla fostul șef al spionajului din Serbia, întors din drumul spre Moscova. Miercuri a decolat din nou spre Rusia04 Noi
Patru cetățeni turci au fost prinși de polițiștii de frontieră la Cruceni după ce au trecut ilegal graniţa din Serbia04 Noi
În 2004, geologii au descoperit în Serbia un mineral cu aproape aceeași compoziție precum Kryptonita lui Superman. Doar că nu e verde02 Noi
Serbia închide banca preferată a rușilor. Decizia a fost luată după ce Vucic a pierdut alegerile01 Noi
Bancherul, baschetbalistul, cardiologul și chimistul. Cine vor fi noii lideri ai Serbiei de pe Lista Studenţilor28 Oct
Anchetă uriaşă în Serbia după alegeri. Şi ambasadorul din România este acuzat că a încercat să saboteze votul27 Oct
Serbia după Vucici. Lista Studenților a câștigat aproape 53% din voturi dar nu se știe ce urmează și cine va forma guvernul 26 Oct
Nicușor Dan felicită Lista Studenților pentru victoria la "alegerile istorice" din Serbia: România e gata să colaboreze cu noul Guvern 26 Oct
Lista Studenților a ajuns din stradă la putere. Cum a apărut mișcarea care l-a detronat pe Vucici și ce le promite sârbilor26 Oct
BBC: Reclame politice controversate în Serbia, plătite din România. O firmă din Craiova a promovat mesaje împotriva opoziției25 Oct
Cutremur politic în Serbia. Vucici își recunoaște înfrângerea în fața mișcării conduse de studenți: „E clar că am pierdut”25 Oct
Cozi uriașe la alegerile cruciale din Serbia. Până și Vučić a stat aproape două ore la rând ca să voteze25 Oct
Cozi uriașe la alegerile cruciale din Serbia. Până și Vucici a stat aproape două ore la rând ca să voteze25 Oct
Generația Z din Serbia pune în pericol puterea lui Vucici. Tinerii au stat doi ani în stradă. Acum vor să preia guvernul25 Oct
"Punem capăt celor 14 ani de umilință, haos și trădare". Miting cu 150.000 de persoane în Belgrad, înaintea alegerilor de duminică23 Oct
"Alegerile vor pune acest regim în genunchi şi vor permite țării să o ia de la capăt". Studenții din Serbia au protestat la Belgrad22 Oct
„Alegerile vor pune acest regim în genunchi şi vor permite țării să o ia de la capăt”. Studenții din Serbia au protestat la Belgrad22 Oct
Vucic dizolvă astăzi Parlamentul. Serbia va organiza alegeri parlamentare anticipate în 25 octombrie09 Sep
UE condamnă funeraliile lui Ratko Mladic cu onoruri militare: "Imaginile sunt șocante. Contrazic valorile pentru drumul Serbiei în UE"08 Sep
O baie luxoasă a unui împărat roman a fost descoperită într-un palat din Serbia. Avea podele încălzite, trei bazine și o saună05 Sep
Funeraliile fostului lider al sârbilor bosniaci, Ratko Mladić, provoacă furie la Bruxelles: "Ar echivala cu trântirea ușii aderării"04 Sep
Incendiile au făcut scrum o rezervație unică de la granițele României. Silvicultorii sârbi au acum o dilemă: ce arbori pot supraviețui01 Sep
Prima fabrică de roboți umanoizi din Europa s-a deschis în Serbia. A fost construită cu ajutorul Chinei30 Aug
Revoltă în Serbia, după ce ministrul Justiției a propus înmormântarea cu onoruri de stat a lui Ratko Mladic. "Scandalos și rușinos"28 Aug
Serbia mulțumește României pentru intervenția pompierilor în incendiile de vegetație: „Serbia nu va uita acest lucru”23 Aug
Serbia mulțumește României pentru intervenția pompierilor în incendiile de vegetație: „Serbia nu va uita acest lucru”23 Aug
Fumul incendiilor din Serbia a ajuns deasupra Timișoarei. Prefect: "Rămâneți în case". Atenționare emisă de MAE21 Aug
Serbia a cerut ajutorul Rusiei pentru stingerea incendiilor, după ce UE a rămas fără avioane disponibile20 Aug
"Titanicul de pe Sava” a ieșit la suprafață în Serbia. Seceta extremă a dezvăluit epava veche de un secol: "Nu vezi asta în fiecare zi"20 Aug
Lângă România, se oferă salarii și de 8.000 de lei pe lună la cules de zmeură, plus mese și cazare, dar oamenii nu mai vor să lucreze14 Aug
Marea gafă „balcanică” a lui Volodimir Zelenski. Cum și-a ostilizat președintele ucrainean un aliat important12 Aug
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, amenință că va devia un râu și va lăsa Kosovo fără apă. Reacția UE11 Aug
Kosovarii au dat jos steagul Ucrainei din centrul Priștinei după declarații făcute de Volodimir Zelenski în Serbia10 Aug
„O palmă pentru ruși”. Volodimir Zelenski face o vizită surpriză într-o țară aliată tradițional Rusiei06 Aug
Legătura feroviară între România şi Serbia ar putea fi reluată. Ministerul sârb de Externe: Ar consolida cooperarea economică05 Aug
Ţoiu a discutat cu ministrul sârb de Externe despre debitul scăzut al Dunării şi impactul asupra producției de energie nucleară04 Aug
Un sârb a adormit pe colac şi curenţii l-au dus în mijlocul Dunării. Poliţia de Frontieră l-a scos din apă şi l-a predat Serbiei04 Aug
Un sârb a adormit pe colac şi curenţii l-au dus în mijlocul Dunării. Poliţia de Frontieră l-a scos din apă şi l-a predat Serbiei04 Aug
De ce zac de 80 de ani în Dunăre navele de război germane. Unele au încă muniție la bord și pot exploda02 Aug
Seceta scoate la suprafață navele din Al Doilea Război Mondial scufundate în Dunăre acum 80 de ani. Imagini spectaculoase din Serbia01 Aug