Antena 3 CNN › Externe › Vucici compară Lista Studenților cu khmerii roșii și denunță „arestări în masă”. Partidul nici măcar nu a preluat puterea încă

Vucici compară Lista Studenților cu khmerii roșii și denunță „arestări în masă”. Partidul nici măcar nu a preluat puterea încă

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 18:31 11 Noi 2026 Modificat la 18:31 11 Noi 2026
Aleksandar Vucici
Foto: Getty Images

Aleksandar Vucici, fost președinte al Serbiei, învins la ultimele alegeri parlamentare de o mișcare populară de protest, a acuzat, miercuri, Lista Studenților că practică „teroare revoluționară” și că se aseamănă cu regimul de dictatură sângeroasă al lui Pol Pot din Camobodgia, de la sfârșitul anilor '70, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Cambodgia, 1975. Credeam că asta a rămas definitiv în trecut, dar nu, a reapărut aici”, a spus Vucici într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia a denunţat presupuse „arestări în masă” ordonate de Lista Studenţilor. Formațiunea nici măcar nu a preluat încă puterea în Serbia.

Lista opoziţiei, care a învins partidul de guvernământ SNS după 14 ani la putere, promite să restabilească statul de drept şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili de infracţiunile comise în trecut de regimul lui Vucici. Vucici își are originile politice în timpul regimului lui Slobodan Miloșevici, care a condus ultima formă a Iugoslaviei înainte de prăbușirea definitivă a acesteia. Vucici a condus ministerul informațiilor din 1998 până în 2000, în timpul lui Miloșevici.

Referindu-se la cele mai recente arestări ale unor persoane cu legături cu guvernele sale, ordonate de justiţie, fostul președinte le-a comparat cu masacrele comise în Cambodgia în timpul khmerilor roșii.

Pol Pot a fost liderul aşa-numiţilor „Khmeri Roşii” şi a fost principalul responsabil pentru regimul de teroare care a guvernat Cambodgia între 1975 şi 1979. În acea perioadă, proiectul său de a transforma ţara într-o societate agrară anarhică a dus la deportări în masă ale populaţiei, muncă forţată, epurări, torturi, foamete şi execuţii sumare, soldate cu până la trei milioane de morţi.

În actualul „climat de persecuţii şi şantaje” din Serbia, SNS nu ar trebui să participe la alegerile prezidenţiale, prevăzute pentru sfârşitul anului, a declarat Vucici. Opoziția îl acuză pe Vucici că a dus Serbia pe o pantă a autoritarismului de-a lungul șederii sale în fruntea statului. 

Sesiunea de constituire a noului parlament sârb, în care Lista Studenţilor va avea 140 de locuri, iar SNS - 103 din cele 250, a fost convocată pentru marţea viitoare.

Termenul legal pentru formarea noului guvern este de 90 de zile de la data constituirii Adunării Naţionale (parlamentul), cel târziu pe 15 februarie 2027. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close