Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Cumpănașu, prima reacție după depunerea plângerii penale împotriva INML: Avem o situație cel puțin bizară

Alexandru Cumpănașu, prima reacție după depunerea plângerii penale împotriva INML: Avem o situație cel puțin bizară

Alexandru Cumpănașu, prima reacție după depunerea plângerii penale împotriva INML: Avem o situație cel puțin bizară
26 Aug 2019   •   13:59

Alexandru Cumpănașu a depus în cursul zilei de  luni o nouă plângere penală. Unchiul Alexandrei Măceșanu a depus a patra plângere la Parchetului General împotriva Institutului Național de Medicină Legala. Acesta susține că instituţia şi-a încălcat propriile norme.

Alexandru Cumpănașu a mai spus că a analizat în detaliu rapoartele emise de Ministerul Sănătății, Ministerul Public și Ministerul de Interne și a descoperit o serie inadvertențe.

„Solicit procuroului general să stabilească în audieri în ce măsură a existat o patrulă care s-a deplasat la fața locului în noaptea de 25 iulie, când Alexandra se presupune că era în casă, indiferent dacă era vie sau nu. Patrula e în raportul Ministerului Public, dar nu există în raportul Ministerului de Interne. Cineva dintre cele două instituții minte. Cel care minte trebuie să facă pușcărie. De aceea,reaudierea tuturor trebuie făcută de îndată și să stabilim dacă a existat patrulă. Avem o situație cel puțin bizară pe care nimeni nu o tratează cu seriozitate, nci măcar procurorii”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

Citește Și Alexandru Cumpănașu, plângere penală împotriva INML: „Cineva minte cu nerușinare!”

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close