Antena 3 CNN Actualitate Noapte tropicală, cu temperaturi extrem de mari. Ce să nu facem pe vreme caniculară pentru a nu ajunge la spital

Noapte tropicală, cu temperaturi extrem de mari. Ce să nu facem pe vreme caniculară pentru a nu ajunge la spital

A fost cea mai călduroasă dimineaţă de 28 iulie de când se fac măsurători. În Banat, Oltenia şi Muntenia, temperaturile nu au scăzut peste noapte sub 20 de grade, ceea ce înseamnă că am avut parte de o noapte tropicală. Si Bucureştiul se topeşte. Aici se vor înregistra 38-39 de grade la umbra, dar temperaturile resimțite vor fi chiar mai mari, din cauza betoanelor.

Noapte tropicală, cu temperaturi extrem de mari. Ce să nu facem pe vreme caniculară pentru a nu ajunge la spital
Sursa foto: agepres
de Laura Dinu    |    28 Iul 2021   •   11:58

”În ultimele 24 de ore, la serviciul de Ambulanță București-Ilfov s-au înregistrat și s-au efectuat un număr de 1489 de solicitări. Dintre acestea, 852 de solicitări au fost urgențe de cod roșu, acelea în care viața este pusă în pericol imediat și de cod galben. 

Au fost și 69 de persoane cărora li s-a făcut rău în loc public și care au avut nevoie de ambulanță. Dintre acestea, 16 persoane au prezentat lipotimii, respectiv senzație de pierdere a stării de conștiență, iar 6 persoane au prezentat sincope, și-au pierdut starea de conștiență pentru foarte scurt timp”, a declarat Alice Grasu, manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, la Antena 3. 

”Ca în fiecare an, în aceste zile caniculare, sfătuim populația ca în intervalul 11-18 să nu facă efort fizic în soare, să nu facă sport, să nu facă expunere voluntară la soare și în mod special să nu străbată distanțe foarte lungi în căldura de afară. Dacă totuși sunt obligați să petreacă mai multă vreme afară, să alterneze aceste perioade de stat afară cu scurte perioade în incinte ventilate.

Este foarte important, atunci când plecăm de acasă, să se poarte îmbrăcăminte vaporoasă, de culoare deschisă, care să acopere cât mai mult din suprafața corporală. Capul să fie protejat de pălărie, șapcă sau umbrelă de soare. Pentru cei cu fotosensibilitate, se vor purta ochelari de soare. 

Foarte important este ce mâncăm și cum ne hidratăm în această perioadă. Un litru și jumătate de lichide, până la doi litri trebuie să consumăm pe zi, nu trebuie să stăm să apară senzația de sete. Se vor consuma apă, ceaiuri, sucuri naturale”, a adăugat Alice Grasu. 

×
Subiecte în articol: Alice Grasu
Parteneri
Schimbare radicală la cardul de sănătate. Anunţul Ministrului Digitalizării
x close