x close

Alin Burcea, fondatorul Paralela 45, despre cât mai pot rezista agenţiile de turism

09 Apr 2020   •   10:42
Alin Burcea, fondatorul Paralela 45, despre cât mai pot rezista agenţiile de turism

Sectorul HoReCa are șanse de relansare, dacă restricțiile de circulație se vor ridica de la începutul lunii iunie, însă marea problemă va rămâne mult timp la agențiile de turism. Alin Burcea, fondatorul Paralela 45, a vorbit cu Daniel Apostol la Antena 3, unde a spus că agenţiile mai rezistă câteva luni, dacă nu va interveni statul, prin Ministerul Economiei.

Reprezentanții agențiilor de turism atrag atenția asupra nevoii urgente de măsuri care să protejeze acest sector economic, care a crescut cu mare greutate, în ultimii ani.

Fără agenții de turism credibile și capabile să mențină calitatea ofertelor pe piață, întregul sector s-ar putea întoarce în urmă cu 30 de ani, pe o piață haotică.

 ''În acest moment, agenţiile detailiste mici au vândut produsele organizatorilor, touroperatorilor. Mă refer la circuite, chartere şi la alte produse. Noi la rândul nostru, evident că am plătit în străinătate pentru că asta înseamnă early booking-ul, înseamnă o reducere mare de 20-30-50%.

Evident că trebuie să le dăm banii şi noi începem să le plătim din octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie.

Este o situaţie aproape imposibilă, pentru că dacă în acest moment nu intervine statul prin Ministerul Economiei, care are deja nişte planuri, dar nu au fost aplicate, practic, nu se va mai întâmpla nimic.

Câteva luni mai rezistă agenţiile, din resurse proprii, pentru că noi de trei săptămâni nu încasăm absolut niciun leu'', a spus Alina Burcea.

Citeşte mai multe despre:

daniel apostol alin burcea agentii de turism
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati