Antena 3 CNN Actualitate Amenzi după meciul Steaua-Dinamo. Mai mulți suporteri au fost duşi la audieri

Amenzi după meciul Steaua-Dinamo. Mai mulți suporteri au fost duşi la audieri

Incidentele dintre suporterii echipelor Dinamo și Steaua au adus amenzi din partea Jandarmeriei.

Amenzi după meciul Steaua-Dinamo. Mai mulți suporteri au fost duşi la audieri
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Apr 2023   •   23:01

Au fost întocmite nouă acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:

- 6 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 371 C.P., pentru tulburarea ordinii și liniștii publice;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 253 C.P., pentru distrugere.

Citeşte şi: Sute de jandarmi mobilizați pentru meciul Steaua - Dinamo

De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, astfel:

- patru sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;

- şapte sancțiuni contravenționale în conformitate cu predederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, au fost aplicate 8 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 1 an.

Formaţia CSA Steaua a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Dinamo, în etapa a patra din play-off-ul Ligii a II-a.

Vă amintim că zeci de suporteri ai echipelor de fotbal Steaua și Dinamo București au intrat în conflict înainte de partida de marți seara, pe stadionul din Ghencea.

"În jurul orei 12:30, în zona stadionului Steaua, un grup de 10-15 suporteri ai echipei CSA Steaua a intrat în conflict cu un grup de aproximativ 40 de suporteri dinamoviști, veniți pentru amenajarea coregrafiei în stadion. Jandarmii prezenți în zona stadionului au intervenit prompt și au reușit să stopeze incidentul. În urma incidentului, mai multe persoane au fost identificate, reținute și conduse la secțiile de poliție pentru luarea măsurilor legale.

De asemenea, asupra acestora au fost găsite mai multe materiale pirotehnice", a anunțat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

×
Subiecte în articol: steaua Dinamo meci amenzi jandarmi
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close