Antena 3 CNN Actualitate ANAF verifică firma care a vândut terenul familiei Băsescu

ANAF verifică firma care a vândut terenul familiei Băsescu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:05 15 Apr 2014 Modificat la 14:05 15 Apr 2014
ANAF verifică firma care a vândut terenul familiei Băsescu
Foto: Agerpres
ANAF verifică firma care i-a vândut terenul Ioanei Băsescu. Inspecţia Fiscală a început chiar astăzi un control la firma Berfige.

În acelaşi timp, plângerea penală a senatorului Gabriela Firea împotriva preşedintelui Traian Băsescu a fost redactată şi va fi depusă mâine la Parchet.

Traian Băsescu este acuzat de ameninţare şi şantaj, după ce i-a transmis la televizor Gabrielei Firea să stea în banca ei, pentru că altfel soţul său, Florentin Pandele, ar putea va avea probleme. Senatorul PSD Firea este membru al comisiei care anchetează tranzacţia cu terenuri făcută de familia prezidenţială la Nana. 

Scandalul şantajului Băsescu-Firea ia amploare. Preşedintele îi spune lui Pandele ce DOSAR îl aşteaptă


Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, 290 de hectare de teren. Vezi IMAGINI de la moşie. Lotul, lucrat de un EVAZIONIST

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.
 

×
Etichete: ANAF
Parteneri
x close