Antena 3 CNN Actualitate 20.000 de arbori au fost plantaţi de voluntari în cadrul acţiunii Plantează în Iflov

20.000 de arbori au fost plantaţi de voluntari în cadrul acţiunii Plantează în Iflov

20.000 de puieţi au fost la Cernica în cadrul acţiunii - Plantează în Ilfov. O mie de voluntari au fost prezenţi la eveniment alături de o echipă de silvicultori şi ecologişti.

20.000 de arbori au fost plantaţi de voluntari în cadrul acţiunii Plantează în Iflov
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    02 Apr 2023   •   11:45

O mie de voluntari s-au strâns la marginea Capitalei pentru a se alătura acţiunii de împădurire de la Cernica. În sprijinul lor au venit mai mulţi ecologişti şi silvicultori.

"Este o acţiune menită să transmită un semnal celor care ne urmăresc, în sensul în care trebuie să protejăm natura, să protejăm mediul înconjurător, să fim atenţi cu el şi totodată să încurajăm plantarea pomilor", a declarat unul dintre cei care au participat la acţiunea Plantează în Ilfov.

20.000 de arbori au fost plantaţi. 15.000 de salcâmi şi 5.000 de frasini.

"Sunt specii alese special de horticultori şi de cei de la Direcţia Silvică pentru că vorbim de o zonă de câmpie şi trebuie să se şi prindă, mai ales că nu vorbim de o adăugare, de o completare a unei păduri, ci de o plantaţie nouă", a explicat Olivia Oprescu, arhitectul-şef al judeţului Ilfov.

"Ce facem noi aici se poate traduce simplu: o investiţie în mediu, o investiţie în copiii noştri şi în generaţiile viitoare. Cred că este foarte important ca autorităţile locale să se implice în astfel de proiecte", a declarat Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Iniţiativa Plantează în Ilfov se află la a doua ediţie, după ce anul trecut s-au plantat 11.000 de copaci în Pădurea Vlădiceasca din Snagov.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close