Antena 3 CNN Actualitate Arest la domiciliu pentru patru inculpate din dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro

Arest la domiciliu pentru patru inculpate din dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro

Arest la domiciliu pentru patru inculpate din dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro
Sursa foto: Foto: smokingsection.uproxx.com
de M.Z.    |    09 Feb 2014   •   16:23

Patru dintre cei 13 inculpaţi arestaţi în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro au obţinut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, decizia nefiind definitivă, informează Agerpres.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunalul Prahova au respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind prelungirea măsurii arestării preventive a patru inculpate, respectiv Stroe Cecilia Cristina, Dobre Emilia Loredana, Enică Victoria şi Ştefănescu Elena Giluela, şi au dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei.

Cele patru inculpate au fost arestate în luna octombrie a anului trecut, alături de fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu şi de alte două persoane într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro.

De asemenea, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiate cererile formulate de ceilalţi nouă inculpaţi din dosar privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau măsura preventivă a arestului la domiciliu şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a acestora.

Marcel Păvăleanu şi alte şase persoane, respectiv Enică Victoria, Stroe Cecilia Cristina, Şerban Bogdan Ionuţ, Ştefănescu Elena Giluela, Corneliu Popa şi Emilia Loredana Dobre, au primit mandate de arestare preventivă în luna octombrie a anului trecut sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul în acest caz fiind estimat la 35 de milioane de euro.

La acel moment, procurorii au cerut şi arestarea preventivă a altui inculpat, Răzvan Alexe, însă magistraţii au dispus în cazul său măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată pentru o perioadă de 30 de zile.

La câteva săptămâni, Răzvan Alexe a fost arestat de procurorii DNA într-un alt dosar privind infracţiunea de trafic de influenţă. Ulterior, alte şase persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, au fost arestate în dosarul Păvăleanu.

Potrivit procurorilor, Ionescu Dragoş Ioan, Onea Nicolae, Ţărîndă Marian Răducu, Soare Gheorghe, Ţărîndă Andrei Costin şi Muşat Costin Gabriel sunt urmăriţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Din probele administrate în cauză, există indicii că inculpaţii au desfăşurat, în perioada 2012-2013, operaţiuni comerciale nereale, cu societăţi de tip fantomă, operaţiuni pe care le-au înregistrat în contabilitatea societăţilor pe care le administrează, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului datorat bugetului consolidat al statului.

×
Subiecte în articol: arest la domiciliu evaziune fiscala
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close