Antena 3 CNN Actualitate Un avion al US Navy survolează judeţele Constanţa şi Tulcea, după ce o dronă americană a fost lovită de ruşi în Marea Neagră

Un avion al US Navy survolează judeţele Constanţa şi Tulcea, după ce o dronă americană a fost lovită de ruşi în Marea Neagră

Un avion militar Boeing P-8 Poseidon al US Navy survolează, în această seară, judeţele Constanţa şi Tulcea, în special în zona de litoral a Mării Negre, după ce o dronă americană a fost lovită de avioane de vânătoare ale Rusiei.

Un avion al US Navy survolează judeţele Constanţa şi Tulcea, după ce o dronă americană a fost lovită de ruşi în Marea Neagră
Sursa foto: Profimedia Images | Flightradar24.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Mar 2023   •   19:52

Avionul Boeing P-8 Poseidon a decolat, astăzi, din Sicilia, Italia şi a ajuns în zona litoralului românesc al Mării Negre, acolo unde survolează atât judeţul Constanţa, cât şi Tulcea, de câteva ore.

Boeing P-8 Poseidon este o aeronavă americană de patrulare și recunoaștere maritimă dezvoltată și produsă de Boeing Defence, Space & Security și derivată din Boeing 737-800 civil. Avionul a fost dezvoltat special pentru US Navy - Marina Statelor Unite.

De asemenea, aeronava este dotată cu serviciu de supraveghere maritimă care poate opera drone precum cea lovită astăzi de un avion de vânătoare rusesc în Marea Neagră.

Potrivit Flightradar24.com, avionul US Navy care survolează Constanţa şi Tulcea este cel mai urmărit avion de pe platformă cu peste 12.000 de persoane care îi urmăresc în timp real traiectoria.

Citeşte şi: Un avion de luptă al Rusiei a intrat în coliziune cu o dronă a SUA deasupra Mării Negre

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Dronă americană, lovită intenţionat de un avion de vânătoare Su-27 (Suhoi) deasupra Mării Negre

O dronă americană MQ-9 Reaper a fost lovită intenţionat, astăzi, de un avion de vânătoare Su-27 al Forţelor Aeriene ale Rusiei, deasupra Mării Negre.

Potrivit CNN, drona se afla în zona apelor internaţionale ale Mării Negre atunci când a fost interceptată de două avioane de vânătoare ruseşti. Unul dintre avioane ar fi zburat în faţa dronei şi ar fi descărcat intenţionat combustibil pe aceasta.

De asemenea, cel de-al doilea avion de vânătoare rusesc ar fi lovit intenţionat partea din spate a dronei, acolo este situată şi elicea, motiv pentru care drona s-ar fi prăbuşit.

×
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close