Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul copiilor cu tată român preluaţi de autorităţile norvegiene

de A.M.P    |    23 Dec 2015   •   13:33
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul celor cinci copii de naţionalitate română preluaţi cu forţa de la părinţii lor de către autorităţile norvegiene.

Modalitatea în care au acţionat reprezentanţii Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia ar fi încălcat Constituţia ţării în cauză şi ar fi făcut abuzuri de putere şi de drept. De asemenea, este posibil să fi încălcat mai multe norme din legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Vă amintim că cei cinci copii au fost preluaţi de către autorităţile norvegiene luna trecută.

Minorii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, după ce, cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi.

Mai mult, părinţii copiilor, tatăl român si soţia sa de cetăţenie norvegiană care locuiesc de aproape 10 ani in Norvegia, ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. 

Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei. De altfel, peste 300 de persoane au protestat, sâmbătă, la Ambasada Norvegiei, faţă de acest caz. 

Senatorul Titus Corlățean i-a cerut premierului, ministrului de Externe și celui al Muncii și Familiei să vină în Parlament și să spună ce anume au făcut pentru ca familia Botnariu să își recupereze copiii luați de statul norvegian.

Parteneri
x close