Bărbatul cu handicap a evadat anul trecut dintr-un modul izolator aflat în curtea secției de boli infecțioase a spitalului județean, unde aștepta rezultatul testului pentru COVID-19. Testul a indicat ulterior că bărbatul nu era infectat cu COVID-19, dar suferea de TBC. Decizia instanței este definitivă.
Avocatul Gheorghe Piperea a subliniat mai multe motive pentru care în acest caz s-a produs ”o eroare judiciară foarte gravă”:
”În mod ferm și categoric este o eroare judiciară foarte gravă. Din câte am citit, după ce a ieșit din detenția medicală, omul a fost testat negativ. Ceea ce înseamnă că în spital doar era suspect de covid, și nu era în realitate infectat. Ceea ce înseamnă că detenția respectivă era ilegală. Am înțeles că omul a fugit din spital pur și simplu pentru că s-a speriat să nu se îmbolnăvească de covid.
Codul nostru penal spune că dacă evadezi, între ghilimele, dintr-o privare ilegală de libertate, nu există răspundere penală.
Înțeleg că omul are dizabilități psihice.În mod normal ar fi trebuit să se procedeze la o expertiză psihiatrică și dacă se ajungea la concluzia că e iresponsabil, atunci iresponsabilitatea conform Codului Penal este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Omul acela nu putea fi condamnat la pușcărie.”
Anul trecut, după sentinţa pronunţată de Judecătoria Buzău, Centrul pentru Resurse Juridice a intervenit atrăgând atenţia că bărbatul judecat şi condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare nu are discernământ, fiind un caz social grav.
„Am aflat că are o încadrare în grad de handicap, mai precis, are o dizabilitate psihică accentuată. Din discuţiile pe care le-am purtat, am aflat de la specialiştii din Râmnicu Sărat că acesta a locuit într-un centru rezidenţial. Practic, face parte din foştii tineri instituţionalizaţi. Aparent, se pare că nu a supravegheat nimeni modul în care această persoană se încadrează în societate.
Certificatele cu grad de handicap vin şi cu o anexă, un plan de terapii, activităţi şi alte lucruri care trebuie să contribuie la integrarea acestei persoane în societate. Pentru că nu există atât de multe informaţii despre această persoană, înţeleg că e una din persoanele care s-au pierdut din sistem”, declara în ianuarie 2021, Georgiana Pascu, program manager la Centrul de Resurse Juridice, pentru Ziare.com.