Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, despre numirile procurorilor-șefi: „Iohannis și le-a asumat. Nici eu nu am ținut cont de avizul negativ al CSM în cazul lui Kovesi”

Băsescu, despre numirile procurorilor-șefi: „Iohannis și le-a asumat. Nici eu nu am ținut cont de avizul negativ al CSM în cazul lui Kovesi”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că Iohannis și-a asumat numirile procurorilor-șefi, care au avut aviz negativ din partea CSM. Europarmanetarul PMP a amint și de episodul Laura Codruța Kovesi, din 2009.

Băsescu, despre numirile procurorilor-șefi: „Iohannis și le-a asumat. Nici eu nu am ținut cont de avizul negativ al CSM în cazul lui Kovesi”
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Feb 2020   •   16:26

„Povestea cu Kovesi a fost în 2009, la al doilea mandat. Nu am luat atunci în considerare avizul negativ al CSM pentru că la primul mandat i-au dat aviz pozitiv. Atunci am suspectat acolo o posibilă supărare internă. Am considerat că e un aviz exagerat”, a declarat, vineri seară, Traian Băsescu, la B1 TV.

Fostul preşedinte a explicat care au fost criteriile pe care le-a avut în vedere: ”Dacă o luam pe rezultate, eu n-aş fi numit-o niciodată pe Kovesi. Criteriile mi-au fost altele. Am zis să fie tânăr magistrat, să nu fie din establishmentul bucureştean. Era prea tânără să mă întreb dacă are zece mari dosare făcute. Avea vreo patru, la Sibiu”.

 

×
Subiecte în articol: Laura Codruta Kovesi
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close