Antena 3 CNN Actualitate Carmen Bejan, studenta de la Medicină care a tranşat un bărbat, va fi executată silit de stat

Carmen Bejan, studenta de la Medicină care a tranşat un bărbat, va fi executată silit de stat

Fosta studentă la Medicină, acuzată că a ucis şi a tranşat un om, este executată silit de Fisc pentru datoria de 7,000 de lei, aceasta reprezentând cheltuielile de judecată în procesul prin care cerea întreruperea pedepsei pentru a naşte.

Carmen Bejan, studenta de la Medicină care a tranşat un bărbat, va fi executată silit de stat
Sursa foto: foto: vestic.ro
01 Mar 2012   •   12:12

Reprezentanţii Tribunalului Arad au declarat că este vorba despre procesul încheiat recent, prin care Carmen Bejan solicita instanţei întreruperea executării pedepsei pentru a naşte în libertate şi a-şi creşte copilul acasă până la vârsta de un an. Suma datorată este de 7,000 de lei.

"A fost identificat un autoturism Dacia 1310 din 1997 care este înregistrat pe numele debitoarei şi care va fi valorificat de stat. În cazul în care nu va fi acoperită toată suma datorată, se caută şi alte bunuri sau surse de venit ale debitoarei", a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, Călin Arusti.

Chiar dacă suma nu va acoperi în totalitate din bunurile lui Bejan, familia acesteia nu poate fi executată silit în numele condamnatei.

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, pe atunci în vârstă de 20 de ani, au fost arestaţi pe data de 2 august 2009, după ce un cadavru a fost găsit tranşat în faţa unui cămin din Timişoara.

Srgiu Florea a fost arestat pentru omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la crimă. În urma audierilor însă, încadrarea juridică s-a schimbat în crimă.

În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu recurs.

În 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Aceştia au fost obligaţi să plătească familiei victimei despăgubiri materiale în valoare de 20,000 de euro. Decizia a fost atacată din nou.

În iunie 2011 Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost condamnaţi definitiv la 20 de ani de închisoare cu executare. Instanţa a respins recursurile celor doi studenţi, aşa că aceştia au rămas cu ultima condamnare primită.
 

Citeşte şi:

Decizia Tribunalului Arad: Carmen Bejan rămâne în închisoare chiar dacă este gravidă

Studenta care a tranşat un bărbat a depus o nouă cerere de eliberare. Regimul de detenţie dăunează copilului

Vrea o pauză de la închisoare pentru că este însărcinată! Studenta la Medicină care a tranşat un bărbat cere să fie eliberată

×
Subiecte în articol: Carmen Bejan
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close