Antena 3 CNN Actualitate Cât de înalt poate fi gardul dintre vecini. Legea pe care toți românii care stau la curte trebuie să o cunoască

Cât de înalt poate fi gardul dintre vecini. Legea pe care toți românii care stau la curte trebuie să o cunoască

Gardul care desparte două proprietăți este, de multe ori, un motiv de ceartă între vecini, însă există anumite reguli menționate clar în lege.

Cât de înalt poate fi gardul dintre vecini. Legea pe care toți românii care stau la curte trebuie să o cunoască
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Apr 2024   •   16:00

Potrivit Codului Civil, gardul care desparte două curți este considerat proprietate comună.

"Zidul, șanțul, precum și orice altă despărțitură între două fonduri sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în condițiile legii", menționează Articolul 660, din Codul Civil.

De asemenea, potrivit legii, un vecin îl poate obliga pe celălalt să contribuie la construirea gardului.

"Oricare dintre vecini îi poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărțituri comune", se precizează în Articolul 662, din Codul Civil.

Legea face trimitere și la situația în care unul dintre vecini nu a contribuit la ridicarea gardului.

"Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărțiturii comune poate dobândi un drept de coproprietate asupra despărțiturii, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor și manoperei folosite și, după caz, jumătate din valoarea terenului pe care despărțitura a fost construită. Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile", menționează Articolul 666, din Codul Civil.

Cât de înalt poate fi gardul dintre vecini?

"În lipsa unor dispoziții legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, înălțimea zidului comun se stabilește de părți, dar fără a depăși 2 metri, socotindu-se și coama zidului", se menționează în Articolul 662, din Codul Civil.

Cheltuielile de întreținere și reparare a despărțiturilor comune trebuie să fie, de asemenea, suportate de ambii vecini.

"Coproprietarii sunt ținuți să suporte cheltuielile ocazionate de întreținerea și repararea despărțiturii comune, proporțional cu dreptul fiecăruia.

Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de întreținere și reparare, renunțând la dreptul său de proprietate asupra despărțiturii comune, dispozițiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

Coproprietarul nu va putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o construcție sprijinită de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărțiturii comune", menționează Articolul 663, din Codul Civil.

×
Subiecte în articol: gard vecini lege
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close