Premierul interimar al României, Cătălin Predoiu, a făcut declaraţii despre crima înfiorătoare petrecută în Cosmopolis, în urma căreia o tânără şi bebeluşul pe care îl avea în pântece au murit. El a precizat că legile trebuie întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în fața violenței domestice.
Aflat în vizită la Salina Praid, afectată serios după infiltraţiile de apă şi în zonele înghiţite de inundaţii, Cătălin Predoiu a vorbit despre moartea teribilă a Teodorei Marcu, o tânără de 22 de ani, care urma să devină mamă pentru a doua oară. Momentul asasinatului a fost surprins de o cameră de supraveghere instalată în cartierul rezidenţial aflat la marginea Bucureştiului.
"Odios, inacceptabil. E limpede că avem probleme în zona de violență domestică, e limpede că legile trebuie întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în fața violenței domestice, în primul rând femeile și copiii. E limpede că trebuie să creem mecanisme educative ca să lucrăm pe termen lung și să investigăm mai prompt orice fel de derapaj de acest fel care se manifestă mai întâi în limbaj și comportament, felul în care se exprimă un individ sau altul și care poate semnala un pericol. E o zonă delicată la granița dintre libertate și protecția drepturilor celorlalți pentru că foarte multe astfel de violențe pleacă de la violența de limbaj, de la modul în care unii cetățeni, unii indivizi aleg să se poarte cu ceilalți. E dezgustătoare această crimă. Revoltătoare", a declarat Cătălin Predoiu.
Premierul interimar al României i-a lăudat pe oamenii legii pentru felul în care au gestionat acest caz care a şocat întreaga ţară.
"Dacă vreți, singura rază de lumină din toată tragedia de ieri e că poliția foarte rapid l-a identificat, localizat și încercuit. Probabil că văzând că nu mai are altă șansă decât să răspundă în fața legii, domnul respectiv și-a luat viața", a mai spus Cătălin Predoiu.
Robert Lupu, cunoscut drept "Wolf", asasinul Teodorei Marcu şi al bebeluşului nenăscut, a fost filmat de o cameră de supraveghere din zonă la scurt timp după ce şi-a pus în aplicare planul diabolic. În imagini se vede cum individul fuge câţiva metri pe o străduţă, după ce pare că îşi bagă ceva în buzunarul de la spate, după care se ascunde după o dubiţă albă.