Antena 3 CNN Actualitate Filmul crimei din Cosmopolis. "Când s-a simţit încolţit, s-a auzit un foc de armă"

Filmul crimei din Cosmopolis. "Când s-a simţit încolţit, s-a auzit un foc de armă"

Alina Drăguşin
3 minute de citit Publicat la 15:15 01 Iun 2025 Modificat la 10:07 02 Iun 2025
colaj 2 poze robert lupu si teodora marcu
Teodora Marina Marcu era însărcinată în aproape cinci luni, iar pe 17 august, ea ar fi împlinit 23 de ani. Sursa foto: Facebook

Oficialii de la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov au refăcut filmul crimei din Cosmopolis şi au oferit mai multe informaţii despre modul în care anchetatorii au acţionat după ce au împânzit întreg complexul. Potrivit declaraţiilor acestora, Robert Lupu, zis "Wolf", s-a împuşcat în cap cu una dintre cele două arme letale pe care le avea asupra lui.

Scenele înfiorătoare s-au petrecut în jurul orei 19:00, pe o stradă din Cosmopolis, cartier rezidenţial aflat lângă Bucureşti. Însărcinată în aproape cinci luni, Teodora Marcu era la plimbare împreună cu fiica ei, în vârstă de doi ani, verişoara şi copiii acesteia. La un moment dat, de fosta concurentă de la "Insula Iubirii" se apropie Robert Lupu, fostul iubit dinainte de căsătoria, care a scos unul dintre cele două pistoale pe care le avea la el şi a împuşcat-o de mai multe ori.

"Ieri, în jurul orei 19.00, în primul minut, cineva a sunat la 112. Ambulanţa a acordat îngrijiri, a fost transportată la spital, unde a fost confirmat decesul. În momentul intervenţiei la faţa locului, au fost suplimentate efective — s-au direcţionat acolo echipaje de la investigaţii criminale ordine publică, mai mulţi câini de urmă şi rutieră. Conducere IGP a direcţionat specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică. În scurt timp, am reuşit identificarea autorului: numele, prenumele şi faptul că era posibil să se deplaseze cu cinci autoturisme, pe care le-am identificat ca fiind folosite de acesta", a precizat un oficial de la IPJ Ilfov.

După ce a fost împuşcată de două ori în zona pieptului, iar în burtă, o dată, Teodora Marcu a fost dusă de urgenţă la Spitalul Floreasca. Din nefericire, medicii nu au putut face nimic ca să salveze viaţa ei sau pe a bebeluşului pe care îl purta în pântece. 

Premierul interimar al României, Cătălin Predoiu, a vorbit despre asasinatul care a îngrozit România şi a subliniat că legile din ţara noastră trebuie "întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în fața violenței domestice".  

Una dintre cele 5 maşini pe care le deţina criminalul era parcată în Cosmopolis

Ulterior, o angajată de la IPJ Ilfov a făcut următoarele precizări în timpul conferinţei de presă: "Au fost transmise semnalmentele şi vehiculele către poliţie. S-a periat un perimetru şi, în maxim trei ore, a fost găsit în zona unei parcări a complexului. Când s-a simţit încolţit de poliţie s-a auzit un foc de armă, s-a constatat după că acesta s-a sinucis prin împuşcare în zona capului. (...). La fața locului a fost tras un singur foc de armă, cel cu care persoana în cauză, autorul, s-a sinucis. Nu au fost afectate alte persoane, nu au existat alte victime sau persoane care să fi suferit vătămări.

De asemenea, aș vrea să mai precizez că asupra bărbatului au mai fost găsite două arme letale de foc, cu una dintre acestea s-a sinucis. Cele două arme au fost ridicate de către specialiștii din cadrul serviciului de arme IPJ Ilfov și au fost demarate și uremază să stabilim proveniența. Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, în dosar efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor".

Ultimele clipe de viaţă ale fostei concurente de la "Insula Iubirii" au fost filmate de camerele de supraveghere. Pe imagini s-a văzut şi cum câţiva martori au încercat să o ţină în viaţă pe Teodora Marcu până la sosirea primei ambulanţe. Medicii au ajuns într-un timp foarte scurt, de doar cinci minute, au spus câţiva localnici. Doctorii au început manevrele de resuscitare şi, ulterior, au urcat-o în salvare ca să o ducă la spital.

"Trebuie să precizăm că, la acel moment, vorbeam despre un bărbat care comisese o crimă cu sânge rece, care era înarmat, avea asupra sa un pistol care putea să-și continue rezoluția infracțională, putea continua să agreseze civili sau chiar forțele de ordine pentru că avea un pistol și comisese o crimă în spațiul public cu sânge rece", a declarat comisar-şef Remus-Mugurel Florea, IPJ Ilfov, în cadrul declaraţiei de presă. 

Teodora Marcu a avut ordin de protecţie împotriva lui Robert Lupu în 2021

Pe numele criminalului fusese emis un ordin de protecţie, pe o perioadă de patru luni, în 2021 de către Judecătoria Bacău, în urma unei sesizări directe depusă de victimă.

"Acest ordin a fost supravegheat de către Poliţia Bacău, nu au fost constatate încălcări ale acestui ordin în această perioadă. Ulterior, tânăra s-a mutat din Bacău şi IPJ Bacăuu nu a mai primit sesizări. Nici la nivelul IPJ Ilfov nu am avut înregistrări legate de aceste persoane şi nici nu s-a emis un ordin de protecţie", a mai precizat comisarul de la IPJ Ilfov.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close