Antena 3 CNN Actualitate Ce au găsit polițiștii de frontieră sub fusta unei femei. Explicația pe care le-a dat-o este halucinantă

Ce au găsit polițiștii de frontieră sub fusta unei femei. Explicația pe care le-a dat-o este halucinantă

Ce au găsit polițiștii de frontieră sub fusta unei femei. Explicația pe care le-a dat-o este halucinantă
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    22 Mai 2017   •   20:26

Polițiștii de frontieră de la Vama Borș, județul Bihor, au descoperit doi copii, în vârstă de doi și patru ani, ascunși sub fusta mamei, pe care aceasta a încercat astfel să îi scoată ilegal din țară, informează politiadefrontiera.ro.

Femeia în vârstă de 23 de ani s-a prezentat duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, pentru a ieși din țară, călătorind ca pasageră într-un autoturism.

Tânăra le-a spus polițiștilor că cei doi sunt copiii săi, că dorea să ajungă cu ei în Germania și că a recurs la această metodă deoarece nu a reușit să le facă documente de călătorie românești.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față persoana în cauză, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.

×
Subiecte în articol: minori
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close