Antena 3 CNN Actualitate Ce modificări fiscale majore vor intra în vigoare de la începutul anului 2023

Ce modificări fiscale majore vor intra în vigoare de la începutul anului 2023

2023 vine cu schimbări majore din punct din punct de vedere fiscal.

Ce modificări fiscale majore vor intra în vigoare de la începutul anului 2023
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    25 Dec 2022   •   18:58

Vorbim atât despre modul de impozitare a câștigurilor din jocurile de noroc, dar și de la locurile în care comercianții vor fi obligați să accepte plata cu cardul.

Pe de altă parte, clădirile eficiente energetic ar putea plăti impozite mai mici. Totul depinde de autoritățile locale.

Una dintre principalele modificări adoptate de Parlament vizează impozitele pe proprietate, care ar fi urmat să crească de câteva ori prin introducerea grilei notarilor. Noutatea ține de prorogarea termenului.

Astfel, grila notarilor  ar urma să se aplice din 2025, în loc de 2023, moment în care, probabil, vom avea o altă decizie.

Pe de altă parte, consiliile locale vor putea acorda scutiri sau reduceri de impozit pentru clădirile noi sau reabilitate cu destinația de locuință, pentru care proprietarii execută pe cheltuială proprie lucrări pentru îmbunătățire a performanței energetice, pentru instalarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse fotovoltaice sau pentru sisteme ecologice de colectare și tratare a apelor uzate provenite din consumul propriu.

În schimb, mulți antreprenori și experți în fiscalitate nu știau ce se va întâmpla cu dividendele interimare distribuite deja în 2022, având în vedere că de la 1 ianuarie 2023 impozitul crește de la 5 % la 8 %.

Astfel, pentru cele distribuite în cursul anului impozitul rămâne 5 % singura diferență este legată de cele din trimestrul patru din 2022 care se vor distribui în 2023 pentru care se va aplica o cotă de 8 %.

O altă modificare se referă la impozitul datorat în cazul veniturilor obținute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot, mașini și lozuri, cu o valoare mai mare decât plafonul neimpozabil de 1.000 de lei.

Verificarea încadrării în plafonul neimpozabil se efectuează la fiecare plată, indiferent de tipul de joc din care a fost obținut venitul respectiv.

În cazul în care venitul brut primit la fiecare plată depășește plafonul neimpozabil de 1.000 de lei inclusiv, impozitarea se efectuează distinct față de veniturile obținute din participarea la alte tipuri de jocuri de noroc.

Se introduce și obligația de acceptare de către persoanele juridice a cardurilor de debit, de credit sau preplătite prin intermediul unui terminal POS.

Aceasta se aplică începând cu trimestrul următor celui în care, în casările numerar din cursul anului respectiv au depășit pragul de 50.000 de lei în cazul în care, timp de 2 ani consecutiv, pragul menționat nu este depășit.

Entitățile desemnate nu mai obligația de acceptare a cardurilor de debit, de credit sau pre-plătite prin intermediul unui terminal POS sau al altor metode moderne de plată, dar pot opta pentru continuarea acceptării acestor instrumente de plată.

×
Subiecte în articol: modificări fiscale ianuarie 2023
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close