Antena 3 CNN Actualitate Ce spun meteorologii despre fenomenul produs la Vama Veche

Ce spun meteorologii despre fenomenul produs la Vama Veche

Ce spun meteorologii despre fenomenul produs la Vama Veche
de S.T.    |    16 Iul 2013   •   21:08

Fenomenul produs, marţi, pe suprafaţa mării, la Vama Veche, se numeşte trombă marină şi a fost cauzat de diferenţa de temperatură de la suprafaţa apei, care era de 24-25 de grade, şi o masă de aer mai rece, sub un nor Cumulonimbus, afirmă directorul Centrului Meteorologic Dobrogea, Vasile Torică.
   
Directorul Centrului Meteorologic Dobrogea a explicat că fenomenul produs pe apă se numeşte trombă marină, iar dacă are loc pe uscat poartă deumirea de tornadă, transmite corespondentul Mediafax.

Vremea extremelor: TORNADĂ la Vama Veche. Meteorologii au emis o nouă avertizare de vijelii pe litoral
   
Potrivit directorului Centrului Meteorologic Dobrogea, tromba marină este un fenomen întâlnit în anotimpul cald şi format pe suprafaţa apei.
   
"Fenomenul produs pe apă se numeşte trombă marină, iar dacă are loc pe uscat este o tornadă. Fenomenul de astăzi (n.r - marţi) a fost cauzat de diferenţa de temperatură de la suprafaţa apei, care era de 24-25 de grade, şi o masă de aer mai rece, sub un nor Cumulonimbus", a declarat directorul Centrului Meteorologic Dobrogea.
   
El a menţionat că viteza de deplasare a trombei marine coincide cu cea a sistemului noros şi poate ajunge până la 100 de metri pe secundă.

×
Subiecte în articol: Vama Veche tornada
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close