Antena 3 CNN Actualitate Chineza, limba viitorului. Tot mai multe şcoli şi grădiniţe din Capitală oferă astfel de cursuri

Chineza, limba viitorului. Tot mai multe şcoli şi grădiniţe din Capitală oferă astfel de cursuri

Chineza, limba viitorului. Tot mai multe şcoli şi grădiniţe din Capitală oferă astfel de cursuri
Sursa foto: Foto: jimmattern.com
de M.Z.    |    19 Aug 2011   •   23:30

Chineza este limba viitorului. Previziunile conform cărora, în câţiva ani, China va deţine supremaţia globală pe piaţa ecomonică i-au determinat pe români să-şi trimită copiii la cursuri de chineză.

În tot mai multe şcoli şi grădiniţe din Capitală ideogramele chinezeşti se studiază mai ceva ca tabla înmulţirii. Tot mai mulţi puşti învaţă să spună la şcoală "ni hau" în loc de "bună dimineaţa".

Cheltuielile pentru cursurile de chineză nu sunt mari pentru părinţi. Lecţiile se pot face gratuit în centrele sociale ale primăriilor, iar la grădiniţele particulare intră în taxa lunară, care variază între 1.000 şi 1.500 de lei. În doar trei luni, caracterele care par de nedescifrat devin de înţeles pentru un şcolar.

"Este o limbă căutată în momentul de faţă, chiar dacă chinezii care lucrează cu străini, care vin la noi, învaţă limba română", spune Elena Racu, profesoară de chineză.

În Bucureşti, chinezii au deja un oraş al lor, Chinatown, iar cartierul Colentina e de multă vreme pentru ei o a doua casă. Aşa se face că tinerii români, ca să se înţeleagă mai bine cu ei, le-au învăţat măcar formulele de salut. Vârstnicii nu-şi mai bat capul.

La sfârşitul anului trecut în România erau, oficial, peste 7.000 de chinezi. În toată lumea sunt aproape un miliard şi jumătate. Este cel mai mare popor.

 




×
Subiecte în articol: gradinite şcoli cursuri
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close