Antena 3 CNN Actualitate Claudiu Năsui a depus plângere penală la DNA

Claudiu Năsui a depus plângere penală la DNA

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a depus plângere penală la DNA, în cazul suspiciunilor de fraudă la accesarea granturilor pentru investiţii acordate IMM-urilor din fonduri europene.

Claudiu Năsui a depus plângere penală la DNA
Sursa foto: Agerpres
de Georgiana Adam    |    18 Feb 2021   •   11:18

În acest caz, este vorba despre un program în valoare de peste 500 de milioane de euro. 

Plângerea penală depusă joi dimineaţă de Năsui la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este una in rem, fiind legată de suspiciunile pe care le are în ceea ce priveşte acordarea granturilor pe măsura 3.

Este vorba depre un program cu o finanţare totală în valoare de peste 550 de milioane de euro, bani nerambursabili care ar fi trebuit acordaţi firmelor afectate de pandemie.

De unde a pornit scandalul

Este un întreg scandal pe acest subiect, după ce ministrul Economiei a avut un cont personal de administrator pe această platformă, prin care micii investitori puteau obţine granturi nerambursabile. 

El a spus recent, la Antena 3, că a folosit o singură dată acest cont de administrator pe platformă, şi asta doar pentru a vedea care este stadiul de finanţare pe alte granturi europene.

În mod normal, conturile de administrator sunt folosite doar de directorii de departamente din Ministerul Economiei.

Premierul face anchetă la un minister USR. Cîţu trimite Corpul de control peste Năsui

Peste două treimi din firmele care s-au înscris pentru a obţine aceşti bani europeni au depus actele în ultimele două zile, deşi termenul de înscriere era mult mai mare.

Şi corpul de control al premierului Florin Cîţu face o verificare la Ministerul Economiei, pentru a vedea dacă s-au respectat toate condiţiile cu adevărat sau s-au dat fonduri pe sub mână.

 

×
Subiecte în articol: claudiu nasui plangere penala granturi
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close