Antena 3 CNN Actualitate Crimă odioasă în Sectorul 4 al Capitalei. Bărbat ucis în bătaie de foștii chiriași. Criminolog: Făptașul și complicii săi au fost identificați

Crimă odioasă în Sectorul 4 al Capitalei. Bărbat ucis în bătaie de foștii chiriași. Criminolog: Făptașul și complicii săi au fost identificați

O crimă odioasă s-a petrecut în Bucureşti la început de an. Proprietarul unei case a fost ucis în bătaie de foştii săi chiriaşi.

Crimă odioasă în Sectorul 4 al Capitalei. Bărbat ucis în bătaie de foștii chiriași. Criminolog: Făptașul și complicii săi au fost identificați
Foto: Poliția Româna/Facebook
02 Ian 2020   •   15:28

Potrivit primelor date din anchetă, totul ar fi plecat de la faptul că foștii chiriași, trei tineri din Bacău care muncesc în Capitală în construcții, nu ar fi plătit banii de cazare. Proprietarul casei le oprise buletinele, așa că noaptea trecută cei trei tineri s-au întors la locuință pentru a-și recupera actele de identitate.

Bărbatul a fost bătut și, în timpul altercației ar fi căzut pe gresie și s-a lovit puternic la cap.

Polițiștii au găsit buletinele presupușilor făptași și au demarat audierile celor implicați. În conflict au fost implicate mai multe persoane, una dintre ele fiind lovită în timp ce încerca să intervină între agresor şi victimă.

Bărbatul de 64 de ani a fost găsit mort miercuri noaptea în locuinţa sa din Capitală, cu leziuni în zona capului, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Citește și: Ce spun vecinii despre bărbatul ucis în Capitală: „În fiecare săptămână schimba chiriașii!”

"În noaptea de 1 ianuarie, în jurul orei 23,50, prin apel 112 a fost sesizat că în locuinţa sa a fost găsit decedat un bărbat de 64 de ani, prezentând anumite leziuni în zona capului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor", informează, Poliţia Capitalei.

Mai multe persoane care locuiau cu chirie în imobilul bărbatului au fost audiate la Poliţie.

Citește și: Chiriașii bărbatului ucis s-au întors la locul tragediei - VIDEO

Criminologul Dan Antonescu a declarat, la Antena 3, că ucigașul bărbatului a fost identificat de polițiști și este dat în urmărire națională. Totodată, Dan Antonescu a afirmat că acei chiriași care s-au întors la locul tragediei au fost audiați toată noaptea la Poliție.

Mai mult, unul dintre ei ar fi încercat să aplaneze conflictul iscat între victimă și agresorul său, dar a ajuns să fie el însuși bătut.

Citește și: Criminologul Dan Antonescu: Făptașul și complicii săi au fost dați în urmărire

”Acești oameni au fost audiați la Poliție de azi noapte. Autorul și doi complici sunt dați în urmărire. Acești oameni care au reintrat în curtea respectivă nu au intrat în casa unde s-a comis fapta, ci au o altă cameră unde locuiesc și ei tot cu chirie”, a spus criminologul Dan Antonescu.

Conflictul a plecat de la un fost chiriaș, persoana a fost identificată, a mai spus criminologul Dan Antonescu.
 

 

×
Subiecte în articol: crima sectorul 4
Parteneri
x close