Antena 3 CNN Actualitate Cum a ajuns la crimă rasială elevul din Germania, trimis pe bani în România. Psiholog criminalist: "Sunt lucruri de te închini la ele"

Cum a ajuns la crimă rasială elevul din Germania, trimis pe bani în România. Psiholog criminalist: "Sunt lucruri de te închini la ele"

Apar detalii tulburătoare despre cazul băiatului minor din Germania, care a fost trimis în România, pe mii de euro, când era mic, pentru a fi reeducat, și a ajuns la 17 ani să omoare o femeie care ducea gunoiul, pentru că i s-a părut că era de etnie romă.

Cum a ajuns la crimă rasială elevul din Germania, trimis pe bani în România. Psiholog criminalist: "Sunt lucruri de te închini la ele"
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    17 Apr 2022   •   16:23

Băiatul de 17 ani de origine germană trăia în țara noastră din 2006, într-o familie care mai avea în plasament un minor de aceeași vârstă. Adolescentul a ajuns în România după ce un tribunal de la el din țară a decis să îl trimită la reeducare. Mama lui era consumatoare de droguri.

Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi parcurs mai bine de 20 de km pentru a ajunge să o ucidă pe bătrâna de 74 de ani care ducea gunoiul în spatele blocului, în Mediaș. Acum, oamenii legii încearcă să afle motivul din spatele aceste uri rasiale. Dacă exista înainte că băiatul să ajungă în România sau a fost alimentată după ce a ajuns să trăiască la noi în țară.

Tânărul german așteaptă să fie trimis în spatele gratiilor, în urmă mandatului de arestare preventivă emis de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului din Sibiu. De asemenea, o expertiză psihiatrică va stabili dacă el a avut sau nu discernământ în momentul comiterii crimei.

Profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a comentat cazul, la Antena 3.

"Eu rămân uimit. Pe speța asta, tribunalul din Germania să analizeze situația psiho-morală a minorului și să-l trimită, prin decizie judecătorească în România? Păi hai să vedem despre ce este vorba. Cine cu cine colaborează. Tribunalurile din Germania cu ONG-urile de aici, cu DGASPC-urile de aici, în ce parametri sunt aceste colaborări. (...) Nu va sună a afacere?

Iată că este eșec. Și au mai avut o speță din această, la Vișeu, cu trei tineri, tot nemți, trimiși în așa-zisă asistență. Cu copiii puși la munci agricole, erau exploatați. Sunt lucruri de te închini la ele.

Iar băiatul fără îndoială că are disfuncționalități. El pleacă fără rost, este un dromoman, un vagabond. Pleacă din familia din Dumbrăveni tocmai la Mediaș. Iar la Mediaș, se aciuiază pe undeva pe la spatele unor blocuri, pe la ghenele de gunoi, la care nefericită femeie de 74 de ani se ducea să ducă gunoiul. Și motivează că ar fi ucis-o pe motive că era etnică. Eu nu cred că în cultura germană există această chestiune de tip rasist în mileniul trei, darămite la noi", a spus Tudorel Butoi, la Antena 3.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close