Antena 3 CNN Actualitate Crin Antonescu nu va mearge la Roşia Montană, dar anunţă că va avea o discuţie cu liderul sindical

Crin Antonescu nu va mearge la Roşia Montană, dar anunţă că va avea o discuţie cu liderul sindical

Crin Antonescu nu va mearge la Roşia Montană, dar anunţă că va avea o discuţie cu liderul sindical
11 Sep 2013   •   21:00
UPDATE 21.00-  Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că va avea o întrevedere cu liderul sindical al confederaţiei Meridian pe subiectul Roşia Montană, dar nu poate da curs solicitărilor minerilor de a se deplasa la Roşia Montană, informează Mediafax.
   
Antonescu a precizat că întâlnirea cu liderul confederaţiei Meridian va avea loc joi.
   
El a fost întrebat dacă va merge personal la Roşia Montană, în condiţiile în care minerii ar fi ameninţat cu greva foamei.
   
"Astea sunt nişte forme de presiune cărora eu nu le pot da curs, pentru că nu avem ieşire din asta. Eu nu cred că trebuie să intre în greva foamei, e decizia domniilor lor, eu cred că trebuie să discutăm foarte serios despre tot ceea ce-i interesează. Nu putem crea asemenea precedente, pentru că nu se poate ca Parlamentul să voteze imediat o lege pentru că cineva a intrat în greva foamei. E un gest pe care eu îl respect, el are nişte motivaţii pe care le înţeleg şi le respect, dar nu putem proceda în felul acesta. Toate formele de comunicare normale şi instituţionale sunt deschise din punctul meu de vedere", a răspuns Antonescu.

  

Ştirea iniţială 17.52
Minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană refuză să iasă la suprafaţă şi cer să vină acolo preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier, informează Mediafax.
   
Preşedintele Sindicatului "Viitorul Mineritului", Cristian Albu, şi prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, au intrat, miercuri, în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană, unde mai mulţi mineri s-au blocat în subteran, cerând guvernanţilor şi parlamentarilor să ia urgent o decizie favorabilă începerii proiectului minier.
   
Albu a declarat, la ieşirea din subteran, că în total au recurs la această formă de protest 22 de mineri, care se află la o distanţă de aproximativ un kilometru de intrarea în galerie şi la o adâncime de 300 de metri.
   
Liderul sindical a spus că protestatarii refuză să iasă din subteran şi solicită ca preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi reprezentanţii grupurilor parlamentare să vină cât mai repede la Roşia Montană pentru a discuta despre problemele economice ale zonei şi despre proiectul minier.
   
El a afirmat că starea de sănătate a celor 22 de protestatari este bună, nivelul de oxigen în galerie este puţin în scădere, însă o problemă ar fi putea fi umiditatea, care este foarte ridicată.
   
Potrivit sursei citate, protestatarii aşteaptă sosirea preşedintelui Senatului şi a liderilor grupurilor parlamentare până sâmbătă la prânz, perioadă în care ei vor să rămână în subteran şi ameninţă că, în caz contrar, vor intra în greva foamei.
   
Albu a precizat că în această perioadă starea de sănătate a minerilor va fi monitorizată de salvatorii minieri, care le vor duce hrană şi apă.
   
Totodată, liderul sindical a precizat că, de miercuri, protestul de la suprafaţă este autorizat şi că acesta va avea loc la gura minei, în semn de solidaritate cu cei din subteran.
   
La rândul său, prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că singurul lucru pe care a reuşit să îl facă în urma discuţiei cu protestatarii din subteran a fost să îi convingă să amâne intrarea în greva foamei, promiţându-le că îi va informa personal pe premierul Victor Ponta, pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi pe liderii grupurilor parlamentare despre solicitările lor.
   
Anterior, liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" de la Roşia Montană, Cristian Albu, declara că în subteran, în galeria Cătălina-Monuleşti, sunt blocaţi 15 ortaci care lucrau în schimbul întâi, aceştia refuzând să iasă la pauza de masă şi transmiţând că au recurs la acest gest în semn de protest.

Marţi, Comisia juridică din Senat a adoptat, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.
   
Proiectul de lege a primit aviz negativ şi din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close