x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Cum a fost găsit trupul băiatului de 22 de ani, care a pierit împreună cu părinții și sora de trei ani în tragedia de pe Dunăre

de A.M.P   •   17 Oct 2017   •   10:09
Cum a fost găsit trupul băiatului de 22 de ani, care a pierit împreună cu părinții și sora de trei ani în tragedia de pe Dunăre 482
Foto captura Antena 3

Cea de-a treia victimă din maşina care a căzut în Dunăre în urmă cu mai bine de o săptămână a fost găsită de autorităţile sârbeşti, fiind vorba de băiatul familiei, în vârstă de 22 de ani. 

„Cea de-a treia persoană a fost găsită duminică dimineaţa de autorităţile sârbeşti, în dreptul localităţii Dobra, din Serbia, la 18 km de locul accidentului, iar luni au anunţat autorităţile din România. Din câte am înţeles, au făcut deja autopsia”, a declarat Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, citat de Agerpres.

La rândul său, primarul comunei Sicheviţa, Nicolae Kramer, a declarat că familia l-a recunoscut pe tânăr, pe baza fotografiilor. 

„Familia l-a recunoscut şi vom merge marţi în Serbia, să încercăm să îl aducem acasă. Am luat legătura cu Ambasada României la Belgrad, ne aşteaptă să mergem şi ne vor ajuta. Sperăm să reuşim acest lucru înainte să-l înhumeze, aşa cum s-a întâmplat cu mama lui. Trupul neînsufleţit al tânărului se află la morga din Pojarevac', a afirmat primarul comunei Sicheviţa. 

Sâmbătă, pe D.N. 57, în zona localităţii Coronini, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia un autoturism în care se aflau cinci persoane a ajuns în Dunăre. Şoferul este singurul care a reuşit să se salveze, celelalte persoane fiind date dispărute. După două zile, trupul neînsufleţit al femeii din maşină a fost descoperit de autorităţile sârbe, care, conform legilor din această ţară, a şi fost înhumat. În prezent, se fac demersurile pentru deshumarea acesteia şi aducerea sa în ţară. O săptămână mai târziu, a fost descoperit şi trupul neînsufleţit al fetiţei de trei ani. 

În autoturism se afla o familie întreagă, din Sicheviţa, şi anume, mama, de 42 de ani, tatăl, de 48 de ani, precum şi cei doi copii ai acestora, băiatul de 22 de ani şi fetiţa de trei ani. 

Două echipaje, de la Detaşamentele de Pompieri Moldova Nouă şi Orşova, continuă căutările în Dunăre, pe raza localităţii Coronini, pentru descoperirea celei de-a patra victime, tatăl copiilor.

sati