Antena 3 CNN Actualitate Cum ne pierdem turiştii. Conflict între navele de pe Dunăre şi Poliţia de frontieră

Cum ne pierdem turiştii. Conflict între navele de pe Dunăre şi Poliţia de frontieră

Cum ne pierdem turiştii. Conflict între navele de pe Dunăre şi Poliţia de frontieră
27 Aug 2008   •   15:04
EXCLUSIV Antena3.ro. Faptul că România nu ştie să-şi valorifice potenţialul turistic reprezintă deja o realitate pe care nici autorităţile nu se mai feresc să o recunoască. Zilele acestea, un nou episod riscă să pună într-o poziţie delicată imaginea ţării, în condiţiile în care mai multe nave de croazieră de 5 stele, care efectuau trasee turistice pe Dunăre, au fost oprite de Poliţia de frontieră din Galaţi.

Legalitatea controalelor

Reprezentanţii navelor susţin că aceste controale au reprezentat un abuz, în condiţiile în care nu au existat sesizări clare privind existenţa vreunor nereguli, iar controlul se face doar la intrarea sau ieşirea din ţară şi în portul de destinaţie, dacă este cazul. Navele de lux, pline de turişti străini, se aflau în marş pe Dunăre şi nu aveau ca punct de oprire portul Galaţi, ci Tulcea, unde există un birou de control. În aceste condiţii, susţin reprezentanţii navelor, controlul ar fi trebuit să aibă loc acolo, şi nu la Galaţi. De cealalată parte, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Galaţi susţin că au greşit doar în cazul unei nave cu pavilion românesc, navă ce nu trebuia oprită, dar au acţionat conform legii în cazul navelor aflate sub pavilion străin, având drept justificare legală o ordonanţă de urgenţă a Guvernului din 2001.

Cum a pornit scandalul

Antena3.ro a primit mai multe sesizări de la navele de croazieră ce tranzitează Dunărea, majoritatea venind din Germania, sesizări care reclamau faptul că, în ultimele două săptămâni, sunt oprite de Poliţia de frontieră Galaţi, deşi acest lucru ar încălca normele internaţionale. Mai mult, o parte din turiştii de pe aceste nave s-au arătat şi ei deranjaţi de aceste controale, în condiţiile în care nimeni nu le-a putut oferi o justificare. Concret, este vorba de nava Amadeus Clasic, aflată sub pavilion românesc, şi de navele River Cloud, sub pavilion elveţian şi Victoria, sub pavilion maltez. Aceste nave se îndreptau spre portul Tulcea, unde în mod normal, susţin reprezentanţii lor, ar fi trebuit să efectueze controlul legal, când, la Galaţi, au fost oprite de poliţia de frontieră. Fără să le ofere nici o explicaţie, reprezentanţii poliţiei au verificat lista de pasageri şi lista echipajului, luându-i pe surprindere nu doar pe piloţi, ci şi pe turişti.

Poliţia de Frontieră recunoaşte că a greşit

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Galaţi susţin că doar în cazul navei Amadeus Clasic, aflată sub pavilion românesc, s-a comis o eroare. "Din păcate, cei care au controlat nava românească au crezut, pornind de la numele ei, că este o navă străină. Ulterior, dându-şi seama de eroare, reprezentanţii poliţiei de frontieră şi-au cerut scuze de la căpitanul navei pentru acest incident. Mai mult, Poliţia de Frontieră i-a sancţionat pe cale administrativă pe cei responsabili", a declarat pentru Antena3.ro Vasile Năstase, ofiţer de relaţii cu presa în cadrul Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Reguli diferite pentru străini

În privinţa navelor străine, Năstase susţine că poliţiştii au avut o justificare într-un articol din ordonanţa de Guvern 105/2001. "Potrivit art.27, alineat 7, "Navele sub pavilion străin care navighează în tranzit fără oprire pe Dunărea interioară sau pe canalul Dunăre Marea Neagră sunt supuse controlului în portul Călăraşi, respectiv în portul Galaţi." Deci, controlul nostru a fost justificat de această procedură şi el nu s-a întâmplat doar în ultimele două săptămâni, ci de când e în vigoare ordonanţa. Pentru a vă demonstra că nu am fost de rea credinţă, vă pot spune că în cazul navei River Cloud, pilotul, de origine maghiară, nu a înţeles mesajul nostru şi nu a oprit la control. Noi am monitorizat nava până la Tulcea şi controlul s-a făcut acolo, fără nici o altă problemă", a declarat Năstase pentru Antena3.ro.

România pierde turiştii străini

Comandantul navei Amadeus, Nicolae Lovin, susţine însă că controalele efectuate de cei de la Galaţi nu sunt justificate şi sunt în dezacord cu uzanţele navale din ţară şi străinătate. "Nu se opreşte o navă de pasageri în marş, fie ea sub pavilion românesc sau străin, în condiţiile în care există un punct de control în portul de destinaţie. Prin ceea ce s-a întâmplat la Galaţi în ultima vreme, pasagerii străini de pe aceste nave au fost puşi în situaţii delicate, iar România riscă să piardă turişti prin astfel de acţiuni. Nicăieri în Europa nu se întâmplă ca la noi, peste tot autorităţile sunt flexibile şi încearcă în permanenţă să atragă turiştii în ţările lor. La noi e exact invers. Astfel de controale, fără nici o justificare, nu fac decât să ne îndepărteze de Europa. Înţelegem dacă sunt controale care au la bază sesizări precise, ele sunt în întreaga lume şi nu reprezintă o problemă. Dar aşa, din senin, nu au nici o justificare", a declarat Lovin pentru Antena3.ro.

Cum este în străinătate

Navele de pasageri la care s-a făcut referire până acum sunt nave de croazieră, de 5 stele, care oferă servicii de calitate pentru mii de turişti. Croazierele pe Dunăre sunt la mare căutare în Europa, în circuitul navelor intrând şi vizitarea diferitelor obiective de pe traseu. Doar în România acest lucru nu a fost posibil, tocmai din cauza unei atitudini ostile din partea oficialităţilor. Spre exemplu, ţara noastră a pierdut o mare parte din turiştii americani care preferă croazierele pe Dunăre, din cauza taxelor de canal percepute pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, care sunt în număr de 15! Turiştii americani s-au reorientat spre bulgari, ei oprind la Silistra, de unde sunt duşi cu autocarele la Nisipurile de Aur. Cât priveşte controlul autorităţilor, în Serbia, ţară până de curând mai puţin flexibilă la acest capitol, navele au parte de o singură verificare, în punctul de oprire. În Austria, pe perioada Campionatului European, navele de croazieră au fost anunţate oficial că ar putea avea parte de un control inopinat, din raţiuni de securitate. Nu a avut loc nici unul!

Foto: marinarii.ro

Antena3.ro

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close