Antena 3 CNN Actualitate Cum ne protejăm de radiaţii în cazul unui atac nuclear

Cum ne protejăm de radiaţii în cazul unui atac nuclear

În cazul unui atac nuclear avem la îndemână câteva opţiuni foarte utile pentru a supravieţui radiaţiilor.

Cum ne protejăm de radiaţii în cazul unui atac nuclear
Sursa foto: Getty Images
de Radu Tiliță    |    05 Oct 2022   •   10:50

Una dintre ele ar fi să ne asiguram că locuința poate fi închisă cât mai ermetic posibil, pentru a nu permite radiațiilor să pătrundă în interior.

În primul rând, ar trebui să ne asigurăm că locuinţa poate fi închisă cât mai ermetic posibil.

În cazul în care ferestrele casei sau apartamentului nu sunt din termopan, atunci puteţi apela la o blocare a acestora cu o folie din plastic, fixată cu stinghii din lemn de jur împrejurul ferestrelor.

Totodată, ar trebui să vă gândiţi şi la proviziile pentru cel puţin două săptămâni. Ar trebui să aveţi apă potabilă pentru fiecare persoană, mai exact 2 litri.

De asemenea, ar trebui să aveţi alimente neperisabile ce pot fi consumate fără o preparare termică. Ne referim la conserve de legume, de carne, biscuiţi, nuci, ciocolată, orez, fasole, sau alte alimente care ar putea fi preparate în cazul în care nu se impune deconectarea de la alimentarea cu gaze sau curent.

Citiţi şi: Cum se pregăteşte România în cazul unui atac nuclear | Imagini exclusive din rezervele statului

Raed Arafat despre planul României, în cazul în care Putin va da cu arma nucleară de mici dimensiuni în Marea Neagră

×
Subiecte în articol: radiatii atac nuclear
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close