Antena 3 CNN Actualitate Cel mai bogat român din istorie! Daniel Dines și UiPath în presa internațională

Cel mai bogat român din istorie! Daniel Dines și UiPath în presa internațională

Compania lansată într-un apartament din București, este celebră acum în toată lumea. Presa internațională a vuit în urma celui mai recent succes al lui Daniel Dines: listarea la Bursa din New York.

Cel mai bogat român din istorie! Daniel Dines și UiPath în presa internațională
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    22 Apr 2021   •   20:45

Daniel Dines, un IT-ist din Onești care conduce UiPath, o companie care folosește inteligența artificială și instrumente digitale pentru a ajuta corporațiile mari și agențiile guvernamentale să automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea și resursele umane, a reușit să ajungă pe locul 1 în topul celor mai bogați români, depășindu-l pe Ion Țiriac. 

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

„Când am avut primul client  ne-am dat seama că de fapt există o piață enormă la nivelul companiilor foarte mari din toată lumea. Dacă se întâmpla cu doi ani mai devreme noi nu aveam un produs ca să intrăm în piața respectivă. Noi vrem să fim, în România, și o spunem deschis și fără niciun fel de aroganță, noi vrem să fim un soi de Google sau Facebook în România. Deci noi vrem să creem un nou tip de companie”, spunea Daniel Dines.

Presa internațională a vuit în urma succesului UiPath

La postul american de știri CNBC, Dines a declarat că succesul companiei nu are foarte mare legătură cu exodul omenirii către online, odată cu pandemia.

“Viziunea noastră se concentrează pe evoluția progresului uman. De aceea, vom continua să investim în cercetare și dezvoltare și consider că astfel putem crea o companie generațională care va revoluționa complet felul în care oamenii lucrează“, a declarat Daniel Dines.

Forbes a marcat creșterea de 20% a acțiunilor UiPath și vorbește despre o valoare de piață de peste 30 de miliarde de dolari.

Printre numele mari din presă care au scris despre Uipath se numără incusiv Reuters, Financial Times și The Wall Street Journal.

UiPath deschide a doua şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street la 73 dolari pe acţiune

UiPath a deschis a doua şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street la 73 dolari pe acţiune, plus 6% faţă de cea de la debut, iar la  o oră de la deschiderea acţiunile aveau plus 10%.

×
Subiecte în articol: dimes UiPath miliardar bursa
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close